Ora 13, Bucuresti, Strada Hristo Botev, semaforul de la intersectia cu Calea Mosilor. Ma duceam sa iau pranzul cu un prieten. Eram deja in intarziere si bineinteles, plina de nervi din cauza traficului infernal. Din sens opus, vine cu viteza un BMW bleu metalizat cu nr de inmatriculare B – 14 KNG si loveste in plin un tanar, care traversa printre masini. Victima a cazut, i-a sarit pantoful,  iar BMW-ul a franat. Din fericire, tanarul, desi lovit serios pentru ca se tinea de burta si de picior s-a ridicat si s-a retras din fata masinii. In acel moment, BMW-ul a accelerat si a disparut. Eram pur si simplu socata. Soferul nici macar nu a avut bunul simt sa deschida geamul sa il intrebe pe tanar daca are nevoie sa mearga la spital. Rapid, au mai aparut inca vreo 2-3 baieti si o doamna. Fiind la 5 m de incident, am retinut numarul masinii. Am deschis geamul si l-am intrebat pe baiat daca vrea sa il duc la spital, mi-a raspuns ca nu si l-am rugat sa ramana acolo pentru ca am sa sun la Politie. Am si sunat imediat la 112  si am anuntat.  Le-am dat numarul masinii. Nu stiu ce s-a intamplat. Dar mi s-a parut absolut ingrozitor ce a facut soferul acela. Desi am auzit zeci de povesti de genul asta, cu greu mi-am revenit dupa ceea ce am vazut astazi cu ochii mei! Sper din tot sufletul ca  tanarul accidentat sa nu aibe nimic grav iar acel sofer sa plateasca pentru ceea ce a facut.

Dupa ce am citit cu atentie fiecare comentariu in parte, mi-am dat seama, ca inainte sa mergem mai departe cu dezbaterea noastra despre viitorul PSD, se simte nevoia unor precizari in legatura cu varianta ruperii partidului. Sunt multi  cei care spun ca asta ar fi singura solutie.

Cineva imi spunea ca nu poate accepta propunerea mea de a nu discuta despre oameni, ci despre proiecte si idei. Inteleg acest punct de vedere, foarte bine chiar, pentru ca si mie imi este dificil sa nu ma raportez la nume. Dar, e un exercitiu care cred ca trebuie incercat. Interviul lui Vasile Dancu din Gazeta de Cluj imi da dreptate, intr-un fel. Sau mai bine zis discutiile iscate pe marginea lui. De fiecare data cand apar nume, se incing spiritele. Cui foloseste in definitiv? Se intrebau ieri chiar si  Vasile Dancu si Mircea Geoana.

In astfel de momente apar cei care spun: “PSD nu are nici o sansa daca nu se rupe”! La nervi, au gandit multi aceasta solutie. Ion Iliescu, dupa Congresul din aprilie 2005 sau mai recent, inainte de reuniunea de la Brasov, a avut acest impuls. Si Adrian Nastase, dupa “noaptea cutitelor lungi” de la Hotel Confort. Chiar si Miron Mitrea, dupa Congresul din decembrie 2006. Dar nu au facut-o. Si nu pentru ca s-au gandit ca nu au sanse sa ia multe procente cu un nou partid sau pentru ca nu s-au adunat foarte multi doritori sa ii urmeze. Ci pentru ca experienta lor politica i-a facut sa inteleaga care ar fi marele pericol intr-o astfel de situatie. Daca PSD se rupe, Traian Basescu si PD au cale libera, pentru multi ani de acum inainte. Ruperea PSD ar fi inca o victorie a presedintelui “jucator”. Asa putem intelege mai bine si urarea lui Basescu, la intalnirea de la Romexpo, ca PSD poate redeveni un partid mare peste 2-3 legislaturi.

In conditiile in care UDMR se zbate sa ia 5% (si am dubii mari ca va reusi), PRM a scazut undeva la 8% (si nu mai are nici o perspectiva de crestere), PNG in mod sigur nu va intra in Parlament, iar PNL se va stabiliza probabil undeva la 15% (asta in cazul cel mai fericit) ne ramane un PD mare si puternic cu Traian Basescu in frunte. PSD trebuie sa ramana un partid mare pentru ca este singura sansa sa nu fie dictatura. Poate suna prea dur dar, ceea ce s-a intamplat din decembrie 2004 si pana astazi, nu ne poate duce gandul decat catre faptul ca ne indreptam cu pasi repezi spre o dictatura!