Blog de consilier independent, blog de nu te vezi!

Archive for Ianuarie, 2008


Nu merita nimic!

Ian 7, 2008 Author: Anca Alexandrescu | Filed under: Politica la greu

La Videanu ma refer. Am primit leapsa Sorinei si raspund cu mare placere. Desi am scris si zilele trecute despre acest subiect, nu am spus tot ce aveam de spus. Asta cred eu! Ca acest personaj nu mai merita efectiv nimic. Nici macar sa fie bagat in seama. Poate doar sa fie suspendat. Ce altceva am putea face? Dupa ce s-au scris tone de articole despre vacantele sale prelungite, afacerile din primarie, minciunile sale repetate, promisiunile fara acoperire, primarul Bucurestiului continua sa ne sfideze si sa isi bata joc de noi. Zilele trecute tata mi-a semnalat un titlu care mi s-a parut genial “Videanu- primarul care nu este”.  Lasand insa gluma la o parte nu pot sa nu imi exprim nemultumirea fata de ce se intampla in Bucuresti, in primul rand ca locuitor al capitalei dar si ca om care poate face cate ceva. Nu prea multe insa. Din pacate.

De trei zile se plimba prin oras camioane si escavatoare. M-am bucurat cand am vazut pentru ca am crezut ca le-a venit ideea “geniala” sa adune zapada si sa o scoata in afara orasului. Din nefericire bucuria mea a fost scurta. Am constatat ca doar din fata Guvernului a fost carata zapada. In rest, a fost impinsa pe trotuare! Este o adevarata aventura sa fii pieton. Cu masina te mai descurci, pe jos insa trebuie sa ai mare curaj sa pornesti la drum. Nu va ascund faptul ca si eu am luat o mare cazatura din cauza mormanelor de zapada impinse pe trotuare. Cel mai tare insa mi s-a parut faptul ca pe DN 1, pana la Breaza (doar pana acolo am ajuns eu), este complet uscata soseaua! In timp ce in Bucuresti este dezastru. Citisem pe blogul Dianei Tusa dar parca nu imi venea sa cred. Dar chiar asa este!

Ce sa va mai spun? Ca Videanu mai nou vrea sa opreasca circulatia si sa blocheze Bucurestiul, de maine, cand incepe activitatea dupa vacanta de sarbatori? Dar de joi pana astazi ce au pazit? Am senzatia ca uneori aceste personaje se intrec in idei “tampite”. Razvan Murgeanu spunea acum trei zile ca vor inchide bulevard cu bulevard si vor curata. Eu nu am vazut sa se intample asa ceva.  In fine, intr-o tara in care sefii de la Directia generala anticoruptie pleaca sa faca schimb de experienta in Bali, la ce te mai poti astepta? Sa speram ca iarna anului 2008 va fi totusi blanda cu noi pentru ca Videanu nu are de gand sa ne faca viata mai usoara! De aceea,repet ce am spus si la inceput, din punctul meu de vedere, primarul Bucurestiului NU MERITA NIMIC!

P.S. In aceasta dimineata voi pleca impreuna cu Adrian, pentru cateva zile, la verisoara mea. Am sa va povestesc unde mergem, am sa va arat si fotografii si nu in ultimul rand am sa urmaresc tot ce se intampla acasa si voi comenta zilnic, impreuna cu voi.

La multi ani de Sf. Ion!

Ian 7, 2008 Author: Anca Alexandrescu | Filed under: De-ale fetelor

Astazi este Sfantul Ion. Cati dintre voi nu au cel putin un Ion in  familie? Bunicul meu era Ion. Si il sarbatoream de fiecare data. Este un nume foarte des intalnit si de aceea multi vor continua sa sarbatoreasca si astazi, dupa o binemeritata vacanta.

 In primul rand as vrea sa ii urez “La multi ani!” si multa sanatate domnului presedinte Iliescu. Din pacate, in aceasta dimineata am sa plec din tara si nu ii voi putea ura decat prin telefon. Nu in ultimul rand, le urez tuturor celor care poarta numele de Ion si Ioana sa aibe o zi frumoasa, la multi ani, multa sanatate si un an foarte bun! 

National Treasure 2 (Cartea secretelor) – un film de vacanta

Ian 5, 2008 Author: Anca Alexandrescu | Filed under: De-ale fetelor

Daca aveti chef de putina aventura va invit sa vizionati “National treasure 2″. Mie mi-a placut. Este un film usor, de vacanta. Are toate ingredientele necesare pentru a te binedispune. De cele mai multe ori, partea a doua a unui film nu mai este la fel de reusita ca prima. “Cartea secretelor” este insa la fel de atractiv ca si primul.

Sunt convinsa ca v-au placut si “Indiana Jones” si “Mumia”, pentru ca si “National treasure” se inscrie cam in aceeasi categorie. Asadar, daca vreti sa mai simtiti inca putin vacanta binemeritata de sarbatori va recomand cu caldura, “Cartea secretelor”. Pana reusiti sa ajungeti la cinematograf va ofer prezentarea filmului care sper sa va convinga.

Ne-au lasat nervii?

Ian 5, 2008 Author: Anca Alexandrescu | Filed under: Neimpartite

Ninsoarea este de vina! In ultimele doua zile cam tot ce s-a intamplat in tara asta s-a rezolvat foarte simplu. A fost gasit rapid vinovatul. Ninsoarea. Drumurile nu au fost deszapezite decat cu intarziere, aeroporturile au fost inchise, trenurile au avut zeci de ore intarziere. Daca in gara lumea a fost mai linistita si cei care au vrut sa returneze biletele si-au primit banii inapoi, in aeroporturi s-a lasat cu razmerita. Am vazut ieri niste imagini care efectiv m-au ingrozit.

Dupa zeci de ore de asteptare, unii pasageri si-au pierdut rabdarea. Ii inteleg intr-un fel. Dar mie mi s-a parut exagerata reactia celor care au inceput sa bata sau sa strige. Mi s-a parut dezgustator. Unde in lumea asta ati mai vazut astfel de manifestari in asemenea situatii? Stim cu totii cum a fost vremea in ultimele doua zile. Nu vreau sa discut despre serviciile din aeroport si de la unele companii. Toti ne-am enervat macar o data in aeroport din acest motiv. Dar daca ne uitam cu atentie la elementul comun al pasagerilor care au protestat ieri vedem ca toti aveau bilete la companii low cost. Pai iertati-ma dar in momentul in care vezi toata ziua la stiri ca aceste companii efectiv isi bat joc de oameni la ce sa te astepti?

Sigur, ANPC este paralel cu aceste evenimente. Nu am vazut nici macar o data ca institutia cu pricina sa faca ceva dupa nenumaratele relatari despre avioanele anulate, ale companiilor low cost. Intr-un fel oamenii au incercat sa isi faca dreptate singuri. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne purtam ca niste huligani. Chiar ne-au lasat nervii? Ma sperie perspectiva aceasta! Orice ar fi fost nu cred ca trebuia reactionat asa.

Pe de alta parte insa ma intreb de ce isi mai cumpara unii oameni bilete la aceste companii?  Au fost “n” cazuri de acest gen, chiar si vara, cand nu mai puteai da vina pe ninsoare! Cum sa ai incredere intr-o companie care are un singur numar de telefon, nu au birou de unde sa iti cumperi biletul si ti se spune sa trimiti banii ca urmeaza sa ridici biletul de la aeroport! Probabil ca toti mizeaza pe faptul ca lor nu li se va intampla. Dar uite ca se intampla tot mai des! Si culmea e ca nimeni nu face nimic. Si revenim la autoritati si la cei pe care ii platim noi, contribuabilii… Voua cum vi s-au parut aceste imagini? Vi se par normale aceste reactii?

Iarna nu-i ca vara!

Ian 3, 2008 Author: Anca Alexandrescu | Filed under: Politica la greu

Ne-am amuzat teribil cand Traian Basescu ne explica faptul ca “iarna nu-i ca vara”. Si uite ca a mai trecut un an in Romania (membra UE) si noi tot nu am inteles ca “iarna nu-i ca vara”! Am vrut sa scriu inca de dimineata dupa ce am deschis televizorul si am urmarit stirile. Dar m-am gandit ca poate ar fi bine sa ies un pic in oras si sa vad cu ochii mei cum stau lucrurile. Daca scriam inainte sa ies as fi fost poate mai putin nervoasa. Asa incat sa va spun ce am vazut, ce cred si de ce m-am enervat. Rau. Chiar foarte rau!

Sunt atat de nervoasa ca nici nu stiu cu ce sa incep. Imi vin atatea lucruri sa le spun…Dar ca o doamna ce sunt am sa ma autocenzurez si am sa incerc sa scriu un text echilibrat. Sa incep cu ninsoarea. Caci ea este de vina nu? Ca doar nu o fi vinovat Videanu care nu stie cum sa se imparta intre St. Tropez si St. Moritz sau Tariceanu care a plecat in Andorra la schi!?  Am urmarit toate stirile si am cautat si pe site-uri incercand sa aflu (si nu am reusit) de unde a dat declaratii domnul Videanu si de unde ne-a recomandat sa lasam masinile si sa mergem pe jos. Pai ca sa mergem pe jos, intai trebuie sa reusim sa iesim din casa!

Ok. Aici incepe prima discutie. Autoritatile sunt incapabile. Ne-o dovedesc in fiecare an. Dar noi cetatenii de ce nu stim sa punem mana pe lopata si sa ne dam zapada din fata casei, a blocului sau macar din jurul masinii noastre? De ce nu vedem ce se intampla in alte tari in astfel de situatii? Toata lumea, dar absolut toata lumea (indiferent de statutul social sau de conturile din banca) contribuie la rezolvarea unor astfel de situatii. E o chestie de educatie civica. Ia va rog sa va ganditi cati din vecinii vostri au iesit azi sa isi dea zapada? Uite, la  blocul unde locuiesc eu impreuna cu Adrian nu s-a inghesuit nimeni. Si sunt 20 de apartamente. In afara de Adrian, sotul doamnei care face curat si inca doi vecini restul priveau din balcon! Sau mai rau. Aruncau zapada din balcon chiar in capul celor care au pus mana pe lopata! Pai sa nu te apuce nebunia? Dar ce domnule este o rusine sa pui mana sa dai zapada in fata casei tale?

Sa revin insa la autoritatile care mereu sunt luate prin surprindere. Prognoza meteo se anunta cu mult timp inainte. Chiar si cei care isi iau informatiile de la televizor, afla cu cel putin cateva zile inainte ce ne asteapta. In mod normal, intr-o astfel de situatie, comandamentul de iarna se convoaca inainte, ca sa previna, nu astazi la pranz cand totul este blocat. La guvern, nici o miscare. Ma uit pe site-ul guvernului si ultimul comunicat este din 21 decembrie, despre vizita premierului in judetul Alba. Nici vorba de comandament de iarna.

 Primarul general nu am reusit sa aflu unde este. Viceprimarul, ca in fiecare an, a fost pe strada. Dar cam degeaba. Din nou numarul de utilaje nu a fost suficient. Iar muntii de zapada au blocat si locurile de parcare. Normal. Pentru ca nimeni nu se gandeste ca zapada aia trebuie curatata si apoi ar trebui carata undeva in afara orasului. Tone de zapada troneaza pe margini multe zile de acum inainte pana va da Dumnezeu un pic de caldura ca sa se topeasca. Asa ca de cele mai multe ori situatia este mai mult decat comica. Utilajele curata, blocheaza masinile din parcari iar oamenii vin sa isi scoata masinile si arunca zapada inapoi pe carosabil.

E trist, foarte trist. Ma asteptam totusi ca si cei din presa sa isi schimbe un pic atitudinea. Nu este suficient sa relatezi. Sigur, este vital ca oamenii sa stie unde sunt probleme ca sa nu se aventureze la drum. Dar parca asteptam un pic mai multa responsabilitate civica din partea lor. Sa incurajeze oamenii sa isi cureteze zapada in jurul caselor lor. Sa arate imagini din alte tari, sa explice ca asa este normal. Ca nu trebuie sa asteptam numai de la autoritati. Trebuie sa punem mana si noi. Dar… Pe voi nu va enerveaza ca in fiecare an este la fel?

Revelion 2008

Ian 1, 2008 Author: Anca Alexandrescu | Filed under: De-ale fetelor

La multi ani inca o data si sa aveti un 2008 cat mai bun! Asa cum v-am promis o sa va povestesc pe scurt cum am petrecut in noaptea de Revelion. Va spuneam cu ceva timp in urma ca anul acesta am ales sa mergem la un restaurant din Bucuresti, dupa mai multe incercari esuate de a inchiria o cabana la munte. Am studiat ofertele si am ales un loc elegant, cu un program care suna bine, un meniu atractiv dar si un pret de bun simt. Si anume, petrecerea organizata la Hotel Intercontinental, in sala Ronda. Am avut ceva emotii pentru ca era prima oara cand incercam acest tip de petrecere. Dar am avut noroc.

A fost o petrecere frumoasa, cu oameni veseli, program pentru toate gusturile si mancare delicioasa. Au cantat Mandinga si Andra, Tudi Zaharescu band si DJ Nick s-a ocupat de completarea programului de dans. Amfitrioana serii a fost talentata Jojo pe care o admiram cu totii in spectacolele celor de la Divertis. Ne-a facut o scurta vizita si Catalin Maruta care era amfitrionul petrecerii de la etajul 22. Recunosc sincer ca prietenul meu Catalin Maruta mi-a facut o mare surpriza cand a urcat pe scena si a dezvaluit faptul ca sunt acolo si ca anul acesta ma casatoresc si mi-au urat toti “Casa de piatra”. Emotionant.  Era si Luis Lazarus la petrecere. Maruta i-a urat sa o gaseasca pe Elodia in 2008 :) )!

Sa revin insa la petrecerea propriu-zisa. Andra a cantat absolut superb. Ne-a cantat chiar si o hora. Eu am si dansat. Apropo, am dansat pana nu mi-am mai simtit picioarele. De la hora pana la muzica de club. Recunosc din nou ca am avut pile si la DJ Nick care a  fost responsabil cu programul si la ziua mea, deci ne-a pus muzica foarte buna. Cat despre mancare ce sa va spun. Bucatarii de la Intercontinental sunt renumiti pentru felurile rafinate pe care le pregatesc la mesele festive. As remarca in mod special pieptul de prepelita cu sos caramel pe care ti-l prepara “in direct”, crevetii tiger cu sos chili, somonul in foietaj si multe, multe dulciuri delicioase.

Noi am fost o masa tare dinamica. 10 am fost cu totii. Eu, Adrian, tata, unchiul si matusa mea, finii mei, Paul si Silviana, finii lor, Cristi si Ramona si buna mea prietena, Lavinia. Dar am dansat cat 20! Ne-am simtit bine, am admirat si artificiile la miezul noptii, de pe terasa de la etajul 2, am ciocnit un pahar de sampanie, ne-am imbratisat si ne-am urat un an cat mai bun. Surpriza serii a fost aducerea micutului meu finut, Andrei care a fost cu noi la miezul noptii. Taticul lui i-a facut o surpriza tinerei mame care aproape plangea ca la primul lor Revelion in trei, Andrei nu este langa ei.  Cam asta a fost. Am sa va arat si cateva poze ca sa vedeti cat de bine ne-am simtit. La multi ani!

Impreuna cu Lavinia si Ramona
Cu Adrian si tata
Cu unchiul si matusa mea
Cu Adrian, Paul si Silviana
Cu Adrian, Ramona si Cristi
Viitoarea doamna Dita
din nou EU

profilephotoanca.jpg
Încă tânară, mama gemenilor Maria şi Radu şi posesoarea unei familii minunate! După 5 ani de presă, am petrecut 13 ani în PSD. Şi mi-a ajuns! Am ales independenţa şi mă simt mai confortabil.