Nu imi place sa ma bag in treburile altora dar urmaresc cu atentie ce se intampla la PNL. Ma gandeam acum doua zile ca iar au picat in plasa lui Basescu. Unii vor sa iasa de la guvernare, altii vor sa ramana, unii vor restructurare, altii nu. Nu cred ca e buna pentru PNL toata disputa asta interna. Si asa guvernul lor atarna de un fir de ata. Le dau apa la moara si lui Traian Basescu dar si celor de la PD-L.

Nu cred ca solutia de astazi cu Melescanu la Justitie va linisti apele.Din mai multe motive. Teodor Melescanu e un tip echilibrat si sunt convinsa ca e o alegere buna, mai ales din punct de vedere profesional. Cred insa ca Basescu va avea de data asta o problema cu Radu Stroe. Mai ales ca urmeaza summit-ul NATO. Va aduceti aminte de povestea cu biletelul? Poate ma insel eu si Basescu va fi de acord imediat cu ambele propuneri. Sau poate liberalii vor ca Basescu sa il respinga pe Radu Stroe ca sa o puna pe Norica Nicolai la aparare? Sa ne amintim ca presedintele nu poate refuza decat o singura data!

 Eu cred ca prin “solutiile de moment” de astazi, Guvernul s-a vulnerabilizat si mai tare decat in varianta in care ar fi mers pe restructurare. Mai ales ca sunt si alte ministere cu probleme. Poate ar fi fost mult mai inspirat sa poarte negocieri cu liderii partidelor parlamentare si sa mearga pe aceasta varianta. Nu cred ca ar fi interesat cineva cu adevarat sa preia guvernarea acum, cu cateva luni inainte de alegeri. Ar fi o nebunie pentru orice partid! Sunt curioasa insa si ce va face PSD. Pentru ca declaratia lui Geoana de astazi nu mi-a fost foarte clara. Care este strategia partidului? Iar mergem pe linia impusa de Basescu? Daca facem opozitie de ce cerem demisia si nu depunem motiune de cenzura? Suna cam ciudat…Voi ce credeti?

Update: In ultimele doua ore se vorbeste tot mai apasat de alegeri anticipate. Este foarte interesant sa vedem exact cui i-ar servi acum alegerile anticipate? 

Update2: Ce credeti ca se va discuta miercuri la Comitetul Executiv al PSD? Sa se amane Consiliul National…

Am facut ce am facut si tot la politica am ajuns! Asa cum spuneam mai devreme, astazi ne-am dus la film. La o ora decenta, cand inca mai gasesti locuri in parcare la Mall. Acum vreo doua saptamani am rezervat bilete doua zile la rand la “Elizabeth - The Golden Age” si nu am putut sa patrundem nici macar in parcare! Asa ca am renuntat. La ora 15 insa, inca mai gasesti cate un loc. Si am studiat lista de filme si la acea ora aveam de ales intre cateva filme de copii, vreo doua pe care le vazusem si “Razboiul lui Charlie Wilson”.  Si l-am ales pe cel din urma. Un film excelent!

Este de fapt povestea senatorului american Charlie Wilson care a schimbat deznodamantul razboiului din Afghanistan, din anii ‘80. As putea spune ca este un film anti-rusesc. Imaginile din taberele de refugiati cu copii ramasi fara maini si asalturile elicopterelor rusesti asupra teritoriilor din Afghanistan cam la asta te duc cu gandul. Insa in egala masura sunt prezentate si date interesante despre cum si-au dat mana in acel razboi CIA-ul, Arabia saudita, Egiptul si Israelul. Deci cum va spuneam, politica la greu.

Tom Hanks face un rol foarte bun. Mi-a placut tare mult. La fel si Julia Roberts. Nu mi-a placut insa look-ul sau din acest film. Parul blond si bogat o imbatranea foarte tare. Trebuie sa recunosc insa ca i se potrivea rolul de femeie dura care face si desface din umbra, o descendenta a lui George Washington.  Asadar, va recomand sa vedeti filmul, dar nu in week-end!

Fiind duminica, nu am chef sa discut despre ce se mai intampla. Chiar daca imaginea lui Miron Cozma mi-a dat fiori. Interesanta si ideea lui Petre Roman. Dar despre asta am sa vorbesc maine. Ieri am lipsit motivat. Am avut musafiri si am gatit toata ziua. Am facut o masa de peste care a avut succes. A fost o seara placuta alaturi de nasii nostri, finii mei, Imperiul ciutacesc si vechii mei prieteni dragi, Carmen si Mirel Curea. M-am bucurat ca l-am vazut pe Vladutul lui Victor, un copil atat de cuminte incat nici nu l-am simtit toata seara si mi-a parut tare rau ca nu a venit si Teodora. Teodora este minunea carliontata a vechilor mei prieteni, Mirel si Carmen. Am aflat insa cu bucurie ca papusica pe care i-am daruit-o ieri a primit numele Anca.:))

Sa va povestesc cum mai stam cum pregatirile de nunta. In plin proces de impartire a invitatiilor, am reusit sa degustam preparatele pentru seara cu pricina ( care au fost extraordinare), am ales bauturile, am ales florile, fetele de masa etc. Dar cel mai tare ma bucur de rochie si pantofi. Va spuneam ca am ales un model de rochie simpla. Crem cu mov. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, dupa vizita la Ersa atelier, am ramas doar la crem si mov. Pentru ca modelul rochiei este diferit de ceea ce imi imaginam eu. Si asta pentru ca cele doua surori de la Ersa atelier au niste creatii care m-au lasat muta. Adevarate opere de arta. Ce broderii, ce combinatii de culori, materiale…Un vis! Si m-am lasat in totalitate pe mana lor. Am fost deja la prima proba si cred ca am ales bine. Astept cu nerabdare cea de-a doua proba.

Pana atunci insa, trebuie sa fie gata pantofii. Ei, la pantofi am o problema maaare. Pentru ca niciodata nu ma pot hotari care imi plac cel mai mult. Si atunci jumatate din bugetul meu se duce pe incaltaminte. Nu cred ca sunt singura femeie care are asemenea “probleme”. De vreun an am reusit sa fiu mai echilibrata in privinta pantofilor. Pentru ca am avut sansa sa ii intalnesc pe Ana si Edi, proprietarii firmei Kaloni. Si cu ce credeti ca se ocupa ei? Fac pantofi, evident. Dar ce pantofi! Absolut toti sunt lucrati de mana. Incerc sa trec mai rar pe acolo pentru ca nu ma pot abtine sa nu imi comand cate 3-4 perechi odata. Preturile sunt muult sub preturile pietei, ai avantajul ca sunt facuti pe calapodul tau (iti deseneaza piciorul si iti creeaza propriul calapod), alegi ce culoare doresti tu, ce material vrei (de la piele, lac, pana la matase si dantela). Mi-am dus toate prietenele in acest loc “periculos”. Din pacate nu au inca un site ca sa va dau link dar le-am cerut permisiunea sa va dau numarul de telefon: 0726 PANTOF. Deci sa revin la pantofii mei. Vor fi din organza, aceeasi culoare cu rochia. Si vor avea o bareta batuta cu pietre mov, la fel ca broderiile de pe rochie. Vai, abia astept sa ii vad!

Va urez o duminica placuta. Fug la film. Am sa povestesc diseara ce am vazut. 

P.S. Am cateva raspunsuri de dat la posturile anterioare. Diseara imi rezerv o ora numai pentru acest lucru.

Este vorba despre Game plan. Mie mi-a placut foarte mult. O comedie draguta cu un sportiv de performanta, obisnuit cu o viata dezordonata si fara obligatii, care se trezeste ca este taticul unei fetite de 8 ani, peste noapte! O experienta extraordinara. Dupa acest film m-am gandit mai bine si cred ca vreau si un baietel, nu numai o fetita )). Tatii de fete stiu de ce…

M-am gandit sa scriu acest post acum vreo doua zile cand am citit pe blogul sefului meu un comentariu care ironiza prezenta sa la emisiunea “Miezul problemei”, de la National tv.  Mai toti oamenii politici dar si multi consilieri isi ghideaza aparitiile si strategiile de presa exclusiv pe criteriul ratingului. Sunt una dintre cele mai mari adversare a acestei conceptii. Am auzit de nenumarate ori spunandu-se: sa nu va duceti la emisiunea cutare pentru ca nu are rating! O mare prostie, dupa parerea mea. Pentru ca fiecare emisiune are publicul ei. Mai mare sau mai mic. Si daca iti pasa cu adevarat de oamenii pe care vrei sa ii conduci, trebuie sa te adresezi tuturor categoriilor de telespectatori. Si asta nu o poti face decat daca bati tara si discuti cu oamenii despre problemele lor si mai apoi mergi la emisiuni, cu rating mai mare sau mai mic. Si oricum, oricat de mare ar fi ratingul unei emisiuni politice, este nesemnificativ.

Si am sa va explic de ce. Televiziunile de nisa, in special cele de stiri, nu depasesc o medie de 1,5 puncte de rating pe zi. Sunt anumite segmente din zi unde ratingul poate sa creasca peste 2 puncte. Asta ar insemna un pic peste 500.000 de telespectatori. Pai faceti o comparatie cu cei 9.000.000 de votanti de la alegerile din 2004 de exemplu. De unde isi iau informatiile ceilalti votanti? Si talk-show-urile politice  de la televiziunile mari nu reusesc sa depaseasca 2 puncte de rating (asta in cazul cel mai fericit!).  Din pacate, publicul acestor televiziuni de nisa si al talk-show-urilor este foarte restrans. Ratingurile adevarate sunt la emisiuni gen “Surprize, surprize”, “Din dragoste”, “Dansez pentru tine” si chiar “Dan Diaconescu in direct”. Un public mai numeros il au insa stirile din prime-time, motiv pentru care cei care sunt la Guvern si la Palatul Cotroceni isi stabilesc unele declaratii, fix la ora de incepere a emisiunilor informative. Deci, intr-un fel, ne adresam unui public limitat. Practic, vorbim noi intre noi. De aici si distanta care se creeaza intre politicieni si cetateanul de rand, satul pana peste cap de certuri la televizor.

Nici cu presa scrisa situatia nu este mai fericita. In afara de Jurnalul national, restul ziarelor cu tiraj mare sunt tabloide. Deci si aici publicul interesat de zona politica este extrem de redus. Asadar, goana dupa rating a politicienilor este uneori gresita. Eu nu spun ca nu e bine sa apari in emisiuni dar spun ca nu ratingul trebuie sa fie principalul etalon. Ci mai degraba calitatea emisiunii, a moderatorului si apoi a publicului tinta. Asa cum mi se pare penibila incercarea unor de a aparea in publicatiile de scandal. Cei mai multi politicieni se inghesuie sa apara la televizor mai ales pentru a fi mai presus decat colegii lor. Aparitiile prea dese pot sa duca la suprasaturare si efectul va fi invers. Enervezi. Ii sfatuiesc pe politicieni sa vorbeasca mai putin la televizor si sa mearga mai mult in teritoriu, sa vorbeasca cu oamenii si sa vada problemele lor. Din birou sau de la televizor nu vezi decat ce-ti place!  

Update: Cred ca se impune sa fac aceasta precizare. Am evitat in ultimele doua zile sa scriu despre subiectele intens dezbatute de toate lumea (decizia Curtii in cazul Norica Nicolai si declaratiile lui Traian Basescu) din doua motive: 1. nu sunt specialist in drept constitutional si nu imi dau cu parerea acolo unde nu ma pricep si 2. ar fi trebuit sa ma situez de o parte sau alta (din punct de vedere politic) si pentru ca eu cred ca adevarul este undeva la mijloc, am preferat sa nu atac subiectele in cauza.

In 12 ani petrecuti in lumea politica am vazut si am trait lucruri extrem de interesante. As putea scrie multe volume cu memorii. Fiind an electoral, lumea incepe sa se agite. Unii mai vor un mandat in Parlament. Altii vor o functie la partid sau in administratia locala. Papusarii incep diversiunile si negocierile. Ofera functii (de multe ori chiar si bani) pe hartie, contra voturi pentru linistea lor. Si le merge de ani de zile. Cu aceleasi smecherii. Inainte de orice eveniment important se arunca pe piata informatii false care sa creeze suspiciuni intre echipele momentului. Cum tradarile in lumea politica sunt la ordinea zilei este extrem de usor sa sadesti neincredere intre partenerii de moment. O alta strategie de a conduce din umbra este munca de convingere de la om la om. Noaptea prin carciumi. Unii la Golden Blitz, altii la Marriot.

Un alt fenomen inregistrat in anul electoral este migratia celor fara caracter. Cand simt ca un anumit personaj este pe val incep sa bata pe la usi. Sa isi ofere serviciile, sa isi declare dragoste eterna si sa tradeze. Sa il tradeze pe cel langa care au stat pana de curand. Si uite asa, o data la patru ani istoria se repeta. Cand sunt pe val nu mai au timp sa discute nici macar cu cei din echipa lor, cand nu mai sunt, nu le mai raspunde nimeni la telefon! Unii, ca sa isi justifice tradarile spun ca in politica trebuie sa te asezi la masa si cu cei mai mari dusmani ca sa iti atingi scopul. Astfel, oameni care pareau ca nu isi vor mai vorbi niciodata sunt uniti de interese comune. Interesele lor, nu ale alegatorilor. Pai altfel cum ar fi dispusi cei care spun ca fac politica sa puna la bataie sute de mii sau chiar milioane de euro pentru a ajunge intr-un post (la partid, in administratia locala, in Guvern sau in Parlament). Ca doar nu dau bani ca sa faca ceva pentru comunitate! Sa fim seriosi! Urmeaza doi ani in care cu siguranta vom asista la tradari spectaculoase, presa va fi plina de diversiuni si oamenii fara caracter vor invinge, probabil, din nou! Sau nu…

Astazi am sa scriu despre PSD. Mai precis despre lectia de politica pe care presedintele Iliescu le-a dat-o celor din conducerea PSD (din nou). Ca la fiecare inceput de sesiune parlamentara s-au reunit intr-o sedinta comuna grupurile parlamentare ale PSD. Judecand dupa discursul lui Mircea Geoana de inceput parea ca sedinta a fost facuta doar ca sa fie bifat si acest moment obligatoriu. I-a prezentat pe noii senatori si deputati intrati pe locurile ramase vacante dupa alegerile europarlamentare, a explicat cat de important este sa clasificam proiectele de legi, in functie de importanta lor, cu “cod rosu”, “cod galben”, “cod verde” etc. Intelegeti, probleme importante pentru partid. A venit insa randul lui Ion Iliescu sa vorbeasca. Si dintr-o data tonul s-a schimbat. Desi unora nu le-a placut ce aud, presedintele de onoare al PSD a vorbit si despre analiza care se impune la Consiliul National in legatura cu situatia PSD dupa trei ani de opozitie, despre faptul ca partidul trebuie sa isi faca o strategie serioasa, sa vina cu o oferta reala pentru electoratul sau dar sa isi foloseasca si forta grupurilor parlamentare. A amintit si faptul ca dupa trei ani de opozitie PSD nu reuseste sa creasca in sondaje din cauza politicii confuze. Nu intru in amanunte. Cert este ca Ion Iliescu a avut un discurs realist pentru un partid in opozitie, la inceput de an electoral.

Si ca sa nu ramana impresia ca lucrurile nu sunt in regula hop si Viorel Hrebenciuc sa mai puna o piatra la piedestalul lui Mircea Geoana. Care ce credeti ca a explicat? Povestea preferata. PSD a scazut in sondaje din cauza haituirii lui Adrian Nastase. Si ca sa mai existe un element de credibilitate in argumentatia sa, “eternul si fascinantul” a recunoscut si greseala cu suspendarea presedintelui. Si totusi, nimeni nu este vinovat! Nici macar Vasile Dancu nu si-a dat seama ca scorul mare obtinut de Basescu va duce si la cresterea PD!? Dar vestea buna ar fi ca masura de crestere a pensiilor a mai adus cateva procente inapoi la PSD. Concluzia: “avem 25% si daca ramanem in aceasta formula, fara scandal, putem intra in orice schema de guvernare” – de la Hrebenciuc citire. Si in final liderul grupului PSD din Camera trece la ce stie el mai bine sa faca. Negocierea. Si il roaga din suflet pe domnul presedinte Geoana sa fie sincer cu cei din sala. “Nu toti cei de aici vor mai fi senatori sau deputati. De aceea trebuie sa discutam cu fiecare in parte ca sa vada ca ne vom ocupa de viitorul lor, mai ales ca in 2004 au ramas multe rani nepansate.” Mai ca mi-au dat lacrimile cand l-am auzit. Oare pentru ce vrea Hrebenciuc sa isi asigure voturile? Cumva pentru Consiliul National?

Si a venit momentul discutiei despre votul uninominal. Dupa o prezentare lunga si complicata a variantelor posibile am avut senzatia ca parlamentarii se grabesc sa plece. M-am inselat insa. Vestea buna este ca toti, dar absolut toti care au intervenit au pornit de la ideea ca votul uninominal este obligatoriu. Diferentele au aparut in legatura cu modelul pe care sa se mearga. Vestea si mai buna este ca mai multi vorbitori, printre care Vasile Puscas si Vasile Soporan (ambii de la Cluj) au sesizat ca cel mai important este ca partidul sa aibe totusi o strategie si un program politic serios. Interesant nu? E inutil sa mai spun ca presedintele Iliescu a mai avut o interventie in final, la fel de buna ca cea de inceput. Dupa o sedinta de aproape patru ore am plecat mai optimista. Se pare ca parlamentarii s-au trezit!

Am revenit. Putin amarata dar ok. Am depasit momentul critic. Si asta pentru ca si voi mi-ati fost alaturi. Va multumesc inca o data pentru incurajari si urari.

Mi-a fost greu sa aleg subiectul de azi. Ma manca palma sa scriu despre PSD si ultimele barfe. Mai ales dupa ce am citit relatarile din presa despre ce a fost la Pitesti. Sau despre ce a fost azi la BPN. Sau mai bine zis despre ce nu a fost! Il las insa pe Cristi Sutu sa povesteasca. Stie bine ce-i pe acolo si nu este subiectiv. Si totusi, era interesant sa mai aruncam un ochi la ultimele aranjamente ale eternului si fascinantului Viorel Hrebenciuc. Cum mai moseste un partid (Partidul Ecologist), cum se zbate sa nu revina unii sau altii si multe altele. Sau cum a revenit astazi Miron Mitrea in functia de vicepresedinte la Camera Deputatilor. Asta apropo de revenirea greilor la PSD…

 Ei, ar fi multe de spus. Dar ma gandeam totusi cine se teme? De CNSAS, de exemplu! Ca de “revenirea” lui Adrian Nastase este clar ca se tem unii. De ce tocmai acum s-a intamplat povestea asta cu CNSAS? Am vazut dezbaterile aprinse din ultimele zile. Dintr-o data, toata lumea arata cu degetul inspre CNSAS. S-au comportat ca o instanta, au incalcat legea, au dat verdicte aiurea! Serios? Am senzatia ca au uitat cand se inghesuiau sa dea “breaking news” cu o noua decizie de la CNSAS. Atunci nu si-au dat seama de aceasta atitudine?

Cred insa ca trebuie discutat mai degraba prin prisma faptului ca unii oameni chiar au distrus destine prin colaborarea lor cu Securitatea. Si mi se pare nedrept ca acum, beneficiind de o chichita legislativa, sa se transforme in victime.

Si totusi de ce toate aceste lucruri apar abia acum? Se teme cineva de CNSAS? Daca da, cine ar putea fi? Ce parere aveti?

Update: Am reusit sa citesc (cu intarziere) ce a scris Dan Mihalache despre distanta dintre stanga romaneasca si stanga europeana. Foarte interesant. Sper ca unora sa le dea de gandit.

Dragii mei, in primul rand vreau sa va multumesc pentru urarile voastre. Si vreau sa le multumesc si celor care au citit pe blog si mi-au dat sms-uri. Este foarte important pentru mine sa vad ca inca exista OAMENI. Si putem sa trecem dincolo de optiunile politice, preocuparile zilnice si lucrurile aparent importante cu care ne intalnim zi de zi. Dar ce conteaza cu adevarat pentru noi? Unul din partenerii mei de blog, Daniel A imi scria acum mai multe saptamani ca singurul lucru care conteaza cu adevarat este sa iti traiesti viata alaturi de cei dragi si mi-a trimis o poza cu fetita lui. O minunatie de copil. Zilele trecute am citit pe blogul Dianei Tusa un text despre framantarile unui OM care trecea printr-o perioada dificila. Unii s-au grabit sa o atace si pe ea si sa ii atace si familia. Mizerabil. Oare de ce unii uita sa fie OAMENI? Astazi am aflat (banuiam natura supararii) ca tatal ei a trecut printr-o incercare grea. M-am bucurat ca a depasit cu bine acest moment si i-am urat multa sanatate.

Eu ma simt ceva mai bine. Dar nu stiu inca daca va fi bine intr-un final. Sunt insa optimista. Si din acest motiv am decis sa imi mai iau o zi de liniste. Ar fi deplasat ca astazi, cand framantarile mele sunt legate de un lucru mult mai important in viata, sa scriu despre mizeriile pe care le fac unii care pretind ca fac politica si vor binele nostru. Mi-au trecut o gramada de informatii pe la ureche in aceste zile. M-am ingrozit si m-am gandit din nou cum unii uita sa fie OAMENI. Sunt convinsa ca veti fi de acord cu mine ca astazi meritam o zi de liniste. Si va propun o tema de meditaie. Ce conteaza cu adevarat in viata?  

Absenta mea de doua zile are legatura cu un eveniment nefericit. Mai precis o problema de sanatate. Nu am sa ma apuc sa vorbesc despre problema mea pentru ca nu se cade, chiar daca acest blog este un jurnal si pe zi ce trece ma simt tot mai legata de voi, toti cei care ma cititi si ma onorati cu comentariile voastre. Din fericire, pana azi dimineata la ora 7, nu am avut nevoie sa merg la spital in scumpa noastra tara, Romania (de cativa ani buni). Am apelat la clinicile private pentru investigatii de rutina si atunci cand a fost mai serios am plecat in Turcia, la verisoara mea.

Din pacate insa, astazi dimineata la ora 7 am fost nevoita sa merg la un spital din Bucuresti. Era o situatie de urgenta. Norocul meu a fost ca am o doctorita extraordinara pentru ca altfel nu stiu ce m-as fi facut. Asa-zisele clinici private nu sunt inca pregatite pentru situatii de urgenta. Si am ajuns la spital. Desi abia ma tineam pe picioare am fost nevoita sa ma milogesc de un nene care pazea parcarea si sa ii dau 200 000 lei ca sa pot ajunge in spital. Desi am fost asteptata de rezidenta doctoritei mele ( o domnisoara tare draguta) am fost nevoita sa astept peste 40 de minute pentru niste formalitati stupide. Repet, era o situatie de urgenta. Este adevarat ca am venit pe picioare dar tot urgenta era! Intr-un final am ajuns sa fac investigatia extrem de importanta pentru starea mea. A fost nevoie sa merg la baie inainte. Am avut primul soc. Am inchis ochii si am zis asta e. Apoi al doilea soc l-am avut cand am vazut multimea de femei care astepta deznadajduita in fata aceluiasi cabinet. Fiind o urgenta, am avut prioritate. Nu vreau sa va descriu in ce conditii am facut investigatia. Nu m-am linistit si nici nu avem o concluzie clara. A fost nevoie sa imi recolteze si sange. O tanti care mi-a umflat mana si m-a invinetit de zici ca m-a batut cineva. Of, Doamne! Am fost tare fericita cand minunata mea doctorita, doamna Grigoriu mi-a dat voie sa merg acasa sa stau in patul meu. Cu un pumn de medicamente si speranta ca va fi bine. Vom vedea! Dar am ramas cu acea imagine a unui spital renumit din Bucuresti si cu ce a povestit si Cristi Sutu acum ceva vreme pe blogul sau. Sistemul sanitar e la pamant. Avem insa doctori buni dar sunt platiti mizerabil si lucreaza in conditii teribile. Cu putine exceptii.

Sper ca diseara sa ma simt ceva mai bine sa putem vorbi putin despre povestea cu decizia Curtii Constitutionale in privinta CNSAS. Pana atunci va doresc din tot sufletul sa nu ajungeti niciodata la spital!