Blog de consilier independent, blog de nu te vezi!
Cu o mica intarziere va urez si eu sarbatori fericite, sanatate si multa liniste alaturi de familiile voastre. M-am detasat pentru cateva zile de tot ceea ce se intampla in jurul nostru si m-am dedicat in exclusivitate minunatei mele familii. Maria si Radu invata sa mearga in aceste zile de sarbatoare iar eu si sotul meu ne bucuram de fiecare clipa petrecuta alaturi de ei. Va doresc tuturor sa fiti cel putin la fel de fericiti ca noi. Pentru ca peste numai cateva zile piticii nostri implinesc 10 luni m-am gandit sa va fac partasi la bucuria noastra si sa va ofer cateva fotografii proaspete cu ei. Pe curand!
P.S. Si asa cum am facut in fiecare an, ma “laud” si cu bradutul nostru.







Au trecut mai bine de doua luni de cand nu am mai scris si mi-a lipsit acest lucru. Am avut mai multe motive pentru care nu am vrut sa o fac. Intai de toate pentru ca am considerat ca ultimul text este foarte potrivit pentru toata aceasta perioada si apoi pentru ca nici nu am avut foarte mult timp. Putinul timp liber pe care l-am avut, am preferat sa il dedic familiei mele. Revin insa astazi cu un comentariu dedicat din nou lui Mircea Geoana.
Unii vor spune ca am facut o obsesie pentru Mircea Geoana insa va asigur ca nu este asa. Ci pur si simplu cred ca unele lucruri de bun simt trebuie spuse. Si pentru ca cei care ar trebui sa o faca nu au curajul, ma ofer sa le spun eu. Si o sa incep direct: Mircea Geoana e cazul sa iti dai demisia!
Mi-am pierdut o ora, aseara, ca sa il urmaresc pe acest Geoana care nu stie sa piarda, care nu are demnitate si care este in stare sa sacrifice tot doar pentru a ramane el si gasca lui intr-o pozitie favorabila. A asteptat ca institutul de casa al Antenei, CCSB, sa livreze un nou sondaj aranjat probabil din condei, pentru a se urca din nou pe val. Din pacate este doar pe valul penibilului. Emisiunea a fost demna de comicii vestiti. Mai precis invitatul. Nu, nu a vorbit despre cum se pune un dop de sampanie la loc, despre cat tine noaptea la Polul Nord sau despre ce i-a pus Mos Nicolae in ghetute. Desi poate ar fi fost mult mai credibil. Nu imi aduc aminte de alt personaj in afara de Ceausescu care sa devina subiect de bancuri, asa cum a ajuns presedintele PSD. A, ba da…Bula. E trist ce se intampla astazi in PSD si ma incearca un sentiment de amaraciune cand deschid televizorul si ii vad pana la saturatie pe Liviu Dragnea, pe Marian Vanghelie, pe Dan Nica si din cand in cand pe cate un tanar ”yesman” al lui Hrebenciuc sau pe eternul Cozmin Gusa. Va dati seama unde s-a ajuns in acest partid? Ion Iliescu si Adrian Nastase tac si par sa astepte. Dar tot asteapta din 2005… L-au sustinut cu tarie pe Mircea Geoana in campanie pe principiul ca “pentru partid facem orice” dar acum cand partidul risca sa piarda tot din cauza unei gasti care nu se da dusa de la “putere”, nu vor face nimic?
De o saptamana gasca lui Hrebenciuc urla ca s-au fraudat alegerile. Asa o fi. Nu contest. S-au bucurat de decizia Curtii Constitutionale precum in seara de 6 decembrie. Si apoi, treptat, bucuria le-a disparut si totul s-a transformat intr-o “perdea de fum”. Pentru ca voturile valabile gasite pentru Traian Basescu erau mai multe decat pentru Mircea Geoana. Orice om de bun simt se gandeste ca cei de la PSD nu sunt straini de acest lucru. Ca doar nu le-or fi anulat cei de la PDL…Am putea spune ca musca e pe ambele caciuli. Si la PSD, si la PDL. Geoana insa forteaza nota si preia discursul lui Marian Vanghelie cu CNP-urile false. Dincolo de faptul ca nu stiu cum au avut ei acces la o baza de data cu CNP-uri ca sa se poata pronunta ca sunt false, mi se pare cel putin ciudat cat de siguri clameaza ei aceasta neregula. Sau nici de asta nu sunt straini? Dar Geoana merge mai departe…Spune cu nerusinare in emisiune la Antena 3 ca presedintele in exercitiu ar trebui sa dea dovada de corectitudine si daca nu se teme, sa vina sa spuna: “uite domnule, ca sa nu mai existe niciun dubiu, ii fac o placere lui Geoana si sugerez si eu sa se repete turul doi”. Poftimmmmmmm? Va dati seama ce este in mintea presedintelui PSD? Cat de simple sunt lucrurile? Dealtfel de ce sa ne miram? Ieri, in timp ce PSD contesta alegerile, unul din servitorii lui Mircea Geoana, Marius Lazar se grabeste sa dea o declaratie in care ii cere lui Basescu sa-i rezerve contracandidatului sau din 6 decembrie, postul de prim-ministru. Ca doar nu se stie niciodata…Ceva, ceva o iesi…
Si tot aseara, Geoana ii sare in aparare lui Catalin Voicu. Nu il cunosc pe acest om si nici nu stiu ce a facut dar mi se pare cel putin ciudat ca Geoana sa descopere dintr-o data ca exista implicatii politice. In cazul lui Adrian Nastase nu a spus nimic in acest sens. Ba dimpotriva.Vin si ma intreb insa cum il rabda inima pe Adrian Nastase sa asiste nepasator la aceste lucruri? Oare amicul Geoana s-a schimbat? Sincer, nu cred. Si cate si mai cate. Il urmaream aseara cum spunea ca cei de la PDL au cheltuit o suma uriasa pentru campanie si ca acum probabil sunt presati de sponsori. Cred ca pe domnul Geoana l-a luat gura pe dinainte si a vorbit singur…Ma intelegeti ce vreau sa spun. Dar va veni si timpul cand se va vorbi despe asta. Cert este ca Mircea Geoana nu are demnitate si nu stie sa piarda o batalie. Au fost cazuri in istorie cand s-a castigat batalia la doar cateva voturi. Ca fost ambasador in SUA ar fi trebuit sa stie… Oare ce se va intampla cu PSD? Se vor trezi oamenii din aceasta adormire distrugatoare…Vorba aceea, dormiti linistiti, Basescu vegheaza pentru voi, dragi pesedisti!
P.S. Si daca mai ai nevoie de inca un argument ca trebuie sa iti dai demisia (desi cred ca aveai destule), Mircea Geoana trebuie sa iti spun ca am vazut cu ochii mei filmarea cand cineva din partid iti dadea o suma de bani pentru campanie si ii bagai cu nonsalanta in buzunar. 5000 euro! Iti amintesti despre cine este vorba? Hai, contrazice-ma daca poti!
M-am hotarat sa scriu acest text pentru ca stiu ca sunt foarte multi oameni din interiorul PSD care gandesc la fel ca mine. Numarul de telefoane pe care le-am primit dupa emisiunea de la Antena 3 mi-a confirmat (desi nu mai era nevoie), ca Mircea Geoana are o mare problema in partid. A avut nerusinarea zilele trecute sa isi adune slugile platite pe bani grei sa le dea ordin sa ma jigneasca si sa ma distruga…Ha, ha, ha. Ma vor ataca, vor spune tot felul de mizerii, pe unde vor putea. Au si inceput deja, dupa cum ati vazut. Nu am sa moderez comentariile pentru ca numai asa se va putea vedea cat de meschini sunt. Acum insa voi explica de ce nici eu si nici alte mii de membri PSD nu il vom vota in veci.
Am crescut in si odata cu acest partid. Si imi aduc aminte cu tristete anul 1996, cand presedintele Iliescu a pierdut alegerile, in fata profesorului Emil Constantinescu. Dupa o campanie dificila si obositoare, am fost suparati pentru rezultat insa ne-am vazut de treaba in continuare, chiar daca eram in opozitie. In schimb, Mircea Geoana, trimis ambasador la Washington de Ion Iliescu s-a grabit sa ii scrie o depesa profesorului Emil Constantinescu, in care, daca ati uitat cumva, il facea pe actualul presedinte de onoare al PSD, ”cancerul democratiei romanesti”. Sigur, acum nu mai recunoaste. Scrisoarea insa exista si ea va aparea intr-o zi. Cand a simtit ca PDSR va castiga alegerile din 2000 a facut tot posibilul sa revina in preajma lui Ion Iliescu. Si a fost numit ministru de externe in cabinetul Nastase, nefiind membru de partid. Ulterior a intrat in partid. Dar ce a facut Mircea Geoana pentru acest partid? Isi aminteste cineva? Nimic, nu? Ba nu, a pierdut alegerile la Bucuresti intr-un mod absolut penibil in fata lui Traian Basescu.
Pentru ca cei din jurul lui Mircea Geoana poate nu stiu, cand ei votau cu Basescu si injurau PSD, Sorin Oprescu a infiintat prima organizatie de tineret a PSD si a fost la un pas sa castige primaria capitalei in fata lui Basescu, in 2000. I-au lipsit doar 0,5%. Datorita intrarii sale in lupta, insa, PSD a castigat in Bucuresti pentru prima oara, toate cele 6 primarii de sector. Ce repede se uita aceste lucruri… Si astazi PSD ar fi putut sa aiba primaria Bucurestiului daca Mircea Geoana nu ar fi cedat presiunii unor sponsori ai sai. Daca lui Mircea Geoana i-ar fi pasat cu adevarat de acest partid, nu doar de intersele lui si ale grupului restrans din jurul sau, PSD nu ar fi ajuns bataia de joc a lui Basescu. Astazi, PSD ar fi putut sa aiba un candidat care sa il zdrobeasca pe Traian Basescu, fara nicio problema. Deci iata cate a facut Mircea Geoana pentru PSD. Ati uitat cumva?
Mai mult, cand Mircea Geoana se milogea de guvernul Aliantei DA sa ii prelungeasca contractul de inchiriere la o casa de la RAPPS, Sorin Oprescu era dat jos de la conducerea celor doua spitale pe care le-a adus la standarde europene. Si acum, Mircea Geoana face acelasi lucru. Tot interesele sale si ale grupului sau restrans si le-a aparat. In timp ce mii de oameni simpli din PSD si-au pierdut locurile de munca, Geoana si ai lui sunt bine mersi in Parlament, pe banii contribualilor. Daca toata lumea si-a dat demisia, de ce cumnatul sau a ramas la conducerea Eximbank?
Si ma intorc in timp. Va mai aduceti aminte de Congresul din primavara lui 2005? La numai cateva zile de la alegerea sa, Mircea Geoana spunea despre presedintele Iliescu ca a ajuns la o “varsta la care nu mai stie ce vorbeste”. Doi ani mai tarziu, Mircea Geoana ii da un ultimatum presedintelui Iliescu in urma unor declaratii ale acestuia despre conducerea partidului. A fost la un pas sa il dea afara din partid. Si acum o saptamana spunea in fata a 10 000 de oameni cat de important este pentru el Ion Iliescu. Mare caracter nu? Pai uite de-asta nu-l votez pe Geoana! Pentru ca a distrus partidul asta si si-a creat o gasca care ii umileste si ii sfideaza pe oamenii vechi din partid. Stiu oameni valorosi care sunt de peste 9 ani in partidul asta. Au lipit afise, au batut toata tara in campanii, au pus suflet si au suportat haituielile lui Basescu insa ei nu merita sa primeasca nimic. Aceste lucruri nu ii recomanda in fata lui Mircea Geoana. Tinerii din partid s-au milogit saptamani intregi pe la usa lui Geoana, atunci cand a facut blatul cu Basescu. I-a amagit pe cativa pentru ca acum sa ii lase pe drumuri. Si pentru ca nimeni nu mai vrea sa iasa in emisiuni sa il sustina a adunat mercenarii care pentru o sacosa de bani sunt dispusi sa isi vanda si propria familie. Asta este presedintele pe care vi-l doriti? Va promite o singura Romanie dar el nu a fost in stare sa uneasca acest partid? Ce il recomanda pe Geoana pentru aceasta functie? Ce a facut el in afara de a distruge tot ce au construit predecesorii sai? Asa cum a tradat o data si a batut palma cu Basescu, ingenunchind partidul doar pentru dorinta sa de a ramane presedinte, o va face si a doua oara. Si sunt convinsa ca a si facut-o! Altfel nu imi explic de ce organizatiile PD-L din tara au primit ordin sa il ajute pe Geoana sa intre in turul doi.
Nu am sa mai povestesc cum s-a comportat in anii trecuti cu Adrian Nastase. As fi subiectiva daca as rememora acum momentul de la Hotel Confort si ce a urmat dupa. Acum ii cauta prietenia si sprijinul pentru a obtine voturile partidului. In urma cu cativa ani insa platea sondaje si articole despre “coruptul” Adrian Nastase.
Acesta este Mircea Geoana si pentru tot ceea ce ati citit aici, eu nu il voi vota! Ba mai mult, ma voi lupta pentru Sorin Oprescu! Si nu am sa plec din PSD pentru ca Geoana si gasca lui de oportunisti asta vor! Nu am sa le dau satisfactie. Desi traseista Olguta Vasilescu (cea care in 2004 l-a votat pe Basescu) a sustinut ca nu mai sunt membra PSD, va anunt ca mai sunt. Daca cineva a decis sa ma dea afara astept sa o spuna public.
Am ales sa il ajut pe Sorin Oprescu. O spun direct si deschis. Nu am putut vorbi pana acum despre asta pentru ca Sorin nu isi anuntase candidatura. Am vorbit inca de anul trecut despre relatia de prietenie care ne leaga de peste 15 ani. Cu toate astea, raman membru PSD desi unii se vor repezi sa ma dea afara din partid. Asa e ordin de la conducerea de partid. Deh…
Am ales sa il ajut pe Sorin Oprescu pentru ca ma intereseaza viitorul copiilor mei. Acum, fiind parinte vad lucrurile cu totul altfel. Am insa si un gust amar in legatura cu ceea ce se intampla in interiorul PSD. Nu numai experienta personala m-a determinat sa iau aceasta decizie, ci si experientele zecilor de oameni din PSD care sunt marginalizati doar pentru ca nu sunt oamenii “conducerii”. Sunt preferati tradatorii de profesie care s-au perindat prin toata politica. De ce? Pentru ca au spor la adunat sacose probabil. Inchid un capitol si las in urma un Mircea Geoana care nu ma saluta de ani de zile doar pentru ca lucram cu Adrian Nastase, un Viorel Hrebenciuc pe care l-am ajutat atunci cand a avut nevoie fiul sau si care “m-a trimis acasa sa mai fac copii pentru ca tara are nevoie de copii”. Nu au avut nevoie de mine in echipa de campanie. Nu dau din casa si nici nu ma plang. Am ales sa fac acest pas cu regret. Pentru ca in PSD sunt zeci, sute, mii de oameni de valoare pe care ii apreciez si ii respect.
Am ales sa il ajut pe Sorin Oprescu pentru ca eu cred in el, in sansele lui si mai am inca speranta ca mai putem trai normal in tara asta. Stiu sigur ca in turul doi Traian Basescu il va invinge pe Mircea Geoana cel mai usor. Si vreau sa lucrez intr-o echipa castigatoare. Inainte sa aflu de intentia lui Sorin eram hotarata chiar sa il votez pe Crin Antonescu. Amandoi imi plac insa ma simt mult mai apropiata de Sorin. Asadar, acestea fiind spuse, de astazi stiti ca m-am autosuspendat din postura de consilier al lui Adrian Nastase. Subliniez acest lucru pentru a nu da apa la moara celor care vor incerca sa faca o legatura intre decizia mea si domnia sa. Relatia de prietenie ramane insa.
As fi vrut sa scriu un alt text astazi. Il aman doar pentru cateva zile. Nu pot sa asist indiferenta la cele intamplate in ultimele zile. Nu, nu am sa spun: vai ce a facut Basescu, vai a incalcat Constitutia prin numirea unui ministru interimar pe un post din care a fost revocat cineva. Ii las insa pe cei de la PSD sa mai piarda o zi cu amanunte penibile care pana la urma nu mai intereseaza pe nimeni. Sigur, ca principiu, aceste lucruri trebuie sanctionate. Dar cine mai tine cont de principii in tara asta?
Dar sa revenim la ceea ce s-a intamplat in aceste zile. Nu stiu cum unii au tupeul sa vina in fata oamenilor si sa se declare surprinsi si chiar scandalizati de ce au facut PD-l si Traian Basescu. Au facut ceea ce era previzibil si ceea ce se stia ca vor face inca din decembrie anul trecut, cand s-a format marea coalitie. Unii si-au facut probabil iluzii ca nu se va destrama caruta. Dar…ghinion! Basescu si-a vazut de planurile lui. De fapt si unele persoane din PSD au facut acelasi lucru. Putin le pasa ca mii de oamenii raman pe drumuri in urma acestui joc de-a uite demisia, nu e demisia, iesim, nu iesim. Ca sa nu mai spun ca unii au carat multe sacose ca sa obtina aceste posturi. Cei mai norocosi au si primit ceva in schimb, altii insa au fost dusi cu vorba.
Stau si ma uit cum unii vorbesc cu superioritate si ne asigura ca PSD va avea de castigat din aceasta mutare si Mircea Geoana va intra turul doi 100%. Posibil. E greu de spus in momentul acesta pentru ca totul se joaca. Dar nimeni nu are curajul sa spuna ca de fapt intrarea lui Mircea Geoana in turul doi este singura varianta care ii convine lui Traian Basescu. Ultimele masuratori facute saptamana trecuta arata ca in turul 2 Traian Basescu il invinge cel mai usor pe Mircea Geoana, cu 60 la 40. Si atunci stau si ma intreb de ce acesti oameni nu au iesit de la guvernare acum cateva luni cand totul avea un sens? Sau macar de ce nu au facut-o luni? De ce Mircea Geoana se duce, ba nu se duce la Cotroceni, de ce declara la postul national de radio in legatura cu o posibila colaborare cu PD-l ca in “politica sa nu spui niciodata”. Cand? In ziua divortului de PD-L. De ce nu are nimeni curajul sa vorbeasca despre starea de nemultumire a oamenilor din teritoriu vizavi de aceasta decizie? Sunt prea multi “de ce?”. Si ma indoiesc de faptul ca astazi la MARELE Congres vom afla vreun raspuns…Intr-un fel PSD isi merita soarta.
P.S. Astept cu nerabdare momentul cand ma vor da afara din partid!
De cateva saptamani toata lumea isi da cu parerea despre candidatura lui Sorin Oprescu. Toti se inghesuie sa spuna ce sanse are, cine il voteaza, cine nu il voteaza, cine il sustinte, cine nu il sustine. Oameni pe care i-am apreciat ani de zile pentru capacitatea lor organizatorica, mintea sclipitoare si puterea de negociere au devenit de-a dreptul penibili in incercarea de a-l decredibiliza pe Sorin Oprescu. In fiecare zi mai aflam cate ceva nou: Oprescu este sustinut de Tiberiu Urdareanu, Oprescu este iepurele lui Basescu, Geoana are 30% in sondaje, Oprescu nu are nicio sansa. Ok, daca nu are nicio sansa, de ce va obositi sa lansati pe piata toate aceste scenarii?
PSD se straduieste de ceva vreme sa organizeze un Congres pentru a treia lansare a lui Mircea Geoana. Si l-au amanat o data, a doua oara, a treia oara ca sa ajunga la concluzia ca de fapt o adunare cu vreo 10.000 de oameni e suficienta. Nu stiu care este motivul acestei amanari. Au asteptat lansarea lui Oprescu, Mircea Geoana are presiuni din partea unor persoane din partid pentru anumite functii, au citit mai atent Statutul…Cert este ca totul a devenit un spectacol penibil si realitatea este foarte clara. PSD sta pe un butoi de pulbere. Candidatul PSD nu reuseste nicicum sa atinga scorul partidului, organizatiile au senzatia ca unii colegi au batut palma cu Basescu si privesc cu suspiciune campania de strangere de fonduri pentru candidatul lor. Nici macar scrisorile unor personaje de la centru nu ii determina sa se mobilizeze. Si totusi, cui ii este frica de Oprescu?
Astazi imi propusesem sa scriu despre candidatii la presedintie dar m-am enervat atat de rau dupa sedinta de grup parlamentar, incat am decis sa scriu despre altceva. Ati auzit de Ioan Toma? Cu siguranta cei mai multi dintre voi, nu. Normal. Ei bine, domnul in cauza este senator PSD, lider de grup in Senat si presedintele organizatiei PSD Olt si un cunoscut apropiat al lui Mircea Geoana. Domnul Toma si-a permis de ceva vreme sa se comporte cu organizatia din care face parte ca si cu propria mosie. Dar sa va povestesc despre ce este vorba.
Ca in orice organizatie, la un moment dat, mai apare si un alt pretendent la conducere. Pentru ca domnul Toma considera ca este de neinlocuit si serviciile aduse conducerii partidului il califica pentru functia respectiva pe viata, a inceput sa taie si sa spanzure. Pentru ca a pierdut la vot, a repetat procedura de trei ori. Si a “castigat” cu un vot… Si s-a pus pe treaba! Adica l-a dat afara pe contracandidatul sau pentru rezultate slabe. Asta in conditiile in care respectivul, deputatul Florin Iordache, castigase tot cu organizatia din Caracal. Omul, pe buna dreptate s-a adresat Comisiei de arbitraj de la Bucuresti si a castigat. Pentru ca nu i-a convenit rezultatul, domnul Toma s-a adresat lui Mircea Geoana si i-a cerut reanalizarea situatiei. Desi, conform Statului, deciziile Comisiei de arbitraj sunt definitive si doar in Congres sau in Consiliul National putandu-se discuta aceasta problema. Si ce daca? Presedintele PSD i-a raspuns imediat domnului Toma ca decizia va fi reanalizata.
Incurajat de raspuns, presedintele PSD Olt a mers si mai departe si l-a dat inca o data afara pe Florin Iordache si de data aceasta si pe cei din organizatia Caracal, in frunte cu primarul. Acesta este PSD-ul de astazi. Si cate cazuri de acest gen nu s-au intamplat in ultimii patru ani…Acesta este PSD-ul care doreste sa castige alegerile, brat la brat cu PD-L si Traian Basescu. Zambiti, nu?
P.S. Cu siguranta, tupeul domnului Toma nu are legatura cu firma de constructii pe care o are si care construieste diverse case…
Ieri a fost o zi speciala pentru noi. Am rupt turta Larei, finuta noastra de un anisor si doua luni. Aniversarea a fost dubla, pentru ca intre timp, barza a mai adus un ingeras in familia Serban. Asadar, ieri am fost alaturi de prietenii nostri Erica si Gemi si le-am sarbatorit pe cele doua printese. Iata cateva fotografii de la eveniment. Evident, Maria si Raducu nu aveau cum sa lipseasca de la acest moment.





Astazi, minunile noastre implinesc 6 luni! Radu si Maria au crescut frumos, sunt un pic raciti dar sunt la fel de veseli si jucausi. Sunt mandra de ei si inca nu imi vine sa cred cat de repede au crescut. Este cea mai fericita perioada din viata mea si revenirea la birou m-a facut sa vad lucrurile un pic altfel. Despre guvernare, alegeri si candidati, maine…
Pana atunci cateva poze cu sarbatoritii, in mod special pentru cei care m-au certat ca nu am mai postat demult. Pe maine!






Gata, de astazi sunt inapoi la birou! Au trecut sase luni de cand nu am mai scris la fel de des, desi am avut zile in care ma “ardeau” degetele sa comentez impreuna cu voi ce mai e nou…Copiii sunt insa mai importanti. Acum, pentru ca au mai crescut, imi dau voie sa mai fac si altceva. Ma desprind foarte greu de ei chiar si pentru cateva ore. Sunt minunati…
Promit ca de astazi inainte sa va aduc in atentie lucruri intersante, sa discutam impreuna problemele zilei si nu in ultimul rand sa va dau informatii in exclusivitate.
P.S. Astazi o avem din nou pe Elena Udrea in rolul principal. Nu merita sa discutam asa ceva, nu-i asa?