Fiind duminica, nu am chef sa discut despre ce se mai intampla. Chiar daca imaginea lui Miron Cozma mi-a dat fiori. Interesanta si ideea lui Petre Roman. Dar despre asta am sa vorbesc maine. Ieri am lipsit motivat. Am avut musafiri si am gatit toata ziua. Am facut o masa de peste care a avut succes. A fost o seara placuta alaturi de nasii nostri, finii mei, Imperiul ciutacesc si vechii mei prieteni dragi, Carmen si Mirel Curea. M-am bucurat ca l-am vazut pe Vladutul lui Victor, un copil atat de cuminte incat nici nu l-am simtit toata seara si mi-a parut tare rau ca nu a venit si Teodora. Teodora este minunea carliontata a vechilor mei prieteni, Mirel si Carmen. Am aflat insa cu bucurie ca papusica pe care i-am daruit-o ieri a primit numele Anca.:))

Sa va povestesc cum mai stam cum pregatirile de nunta. In plin proces de impartire a invitatiilor, am reusit sa degustam preparatele pentru seara cu pricina ( care au fost extraordinare), am ales bauturile, am ales florile, fetele de masa etc. Dar cel mai tare ma bucur de rochie si pantofi. Va spuneam ca am ales un model de rochie simpla. Crem cu mov. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, dupa vizita la Ersa atelier, am ramas doar la crem si mov. Pentru ca modelul rochiei este diferit de ceea ce imi imaginam eu. Si asta pentru ca cele doua surori de la Ersa atelier au niste creatii care m-au lasat muta. Adevarate opere de arta. Ce broderii, ce combinatii de culori, materiale…Un vis! Si m-am lasat in totalitate pe mana lor. Am fost deja la prima proba si cred ca am ales bine. Astept cu nerabdare cea de-a doua proba.

Pana atunci insa, trebuie sa fie gata pantofii. Ei, la pantofi am o problema maaare. Pentru ca niciodata nu ma pot hotari care imi plac cel mai mult. Si atunci jumatate din bugetul meu se duce pe incaltaminte. Nu cred ca sunt singura femeie care are asemenea “probleme”. De vreun an am reusit sa fiu mai echilibrata in privinta pantofilor. Pentru ca am avut sansa sa ii intalnesc pe Ana si Edi, proprietarii firmei Kaloni. Si cu ce credeti ca se ocupa ei? Fac pantofi, evident. Dar ce pantofi! Absolut toti sunt lucrati de mana. Incerc sa trec mai rar pe acolo pentru ca nu ma pot abtine sa nu imi comand cate 3-4 perechi odata. Preturile sunt muult sub preturile pietei, ai avantajul ca sunt facuti pe calapodul tau (iti deseneaza piciorul si iti creeaza propriul calapod), alegi ce culoare doresti tu, ce material vrei (de la piele, lac, pana la matase si dantela). Mi-am dus toate prietenele in acest loc “periculos”. Din pacate nu au inca un site ca sa va dau link dar le-am cerut permisiunea sa va dau numarul de telefon: 0726 PANTOF. Deci sa revin la pantofii mei. Vor fi din organza, aceeasi culoare cu rochia. Si vor avea o bareta batuta cu pietre mov, la fel ca broderiile de pe rochie. Vai, abia astept sa ii vad!

Va urez o duminica placuta. Fug la film. Am sa povestesc diseara ce am vazut. 

P.S. Am cateva raspunsuri de dat la posturile anterioare. Diseara imi rezerv o ora numai pentru acest lucru.

Este vorba despre Game plan. Mie mi-a placut foarte mult. O comedie draguta cu un sportiv de performanta, obisnuit cu o viata dezordonata si fara obligatii, care se trezeste ca este taticul unei fetite de 8 ani, peste noapte! O experienta extraordinara. Dupa acest film m-am gandit mai bine si cred ca vreau si un baietel, nu numai o fetita )). Tatii de fete stiu de ce…

Dragii mei, in primul rand vreau sa va multumesc pentru urarile voastre. Si vreau sa le multumesc si celor care au citit pe blog si mi-au dat sms-uri. Este foarte important pentru mine sa vad ca inca exista OAMENI. Si putem sa trecem dincolo de optiunile politice, preocuparile zilnice si lucrurile aparent importante cu care ne intalnim zi de zi. Dar ce conteaza cu adevarat pentru noi? Unul din partenerii mei de blog, Daniel A imi scria acum mai multe saptamani ca singurul lucru care conteaza cu adevarat este sa iti traiesti viata alaturi de cei dragi si mi-a trimis o poza cu fetita lui. O minunatie de copil. Zilele trecute am citit pe blogul Dianei Tusa un text despre framantarile unui OM care trecea printr-o perioada dificila. Unii s-au grabit sa o atace si pe ea si sa ii atace si familia. Mizerabil. Oare de ce unii uita sa fie OAMENI? Astazi am aflat (banuiam natura supararii) ca tatal ei a trecut printr-o incercare grea. M-am bucurat ca a depasit cu bine acest moment si i-am urat multa sanatate.

Eu ma simt ceva mai bine. Dar nu stiu inca daca va fi bine intr-un final. Sunt insa optimista. Si din acest motiv am decis sa imi mai iau o zi de liniste. Ar fi deplasat ca astazi, cand framantarile mele sunt legate de un lucru mult mai important in viata, sa scriu despre mizeriile pe care le fac unii care pretind ca fac politica si vor binele nostru. Mi-au trecut o gramada de informatii pe la ureche in aceste zile. M-am ingrozit si m-am gandit din nou cum unii uita sa fie OAMENI. Sunt convinsa ca veti fi de acord cu mine ca astazi meritam o zi de liniste. Si va propun o tema de meditaie. Ce conteaza cu adevarat in viata?  

Astazi este ziua lui Paul. Cel mai bun prieten al meu. Nu mai pun la socoteala faptul ca imi este si fin si asociat. Are o sotie frumoasa si inteligenta si un baietel tare dragalas. Si multe alte lucruri. Dar cel mai important lucru este ca are suflet si stie sa fie un prieten adevarat. Cel putin asa este pentru mine, din 1996 cand ne-am intalnit prima oara.

Astazi, cand implineste 33 de ani, o varsta atat de frumoasa, ii doresc sa fie sanatos, sa se bucure de minunata lui familie si sa isi indeplineasca toate dorintele. Impreuna cu mine, cea mai buna prietena a lui. La multi ani! 

Fiind in febra pregatirilor de nunta mi-a venit ideea sa dam o fuga pana la expozitia pentru nunti de la Romexpo. Nu cautam mare lucru pentru ca ne-am cam rezolvat toate problemele. Dar eram curioasa. Nu am vizitat niciodata un asemenea eveniment si m-am gandit ca ar fi de folos. Plus ca am vrut sa vizitez si standul Veronikai, cea care ne-a salvat cu pregatirile. Si ne-am dus. Maaare greseala am facut!

In jur de 13.30 am reusit sa ajungem spre noua intrare la Romexpo. Dupa vreo 15 minute de stat la coada cu masina am reusit sa parcam. Am mers pana la pavilionul 14, unde era organizat targul de nunti. Pe drum, manele, colaci unguresti calzi si niste limuzine care m-au facut sa ma intreb cat de penibil poti fi ca sa inchiriezi o asemenea masina la nunta. In fine, ajungem la pavilion. Alta coada. La bilete de acces. Nu inteleg insa de ce trebuie sa platesti si bilet cand vizitezi o expozitie de acest gen. Presupun ca expozantii platesc bani grei pentru un stand organizatorului. Noi, vizitatorii, teoretic cumparam. Deci contribuim si noi la aceste costuri. De ce mai trebuie sa platesti 2 euro intrarea?

Intr-un final intram. Doamne! Ce greseala am facut! Efectiv te calcai in picioare. Rochii la metru, fete care trageau de ele si incercau sa probeze in conditii mai proaste ca la standurile din “Europa”, o caldura si un miros de lesinai efectiv si cel mai grav, cred ca era cea mai mare concentrare de prost gust pe metru patrat! Cu exceptia a doua sau trei standuri restul se intreceau in penibil si prost gust. Banuiesc insa ca asta cere lumea, pentru ca altfel nu ar exista asemenea oferte! Nu? Singurul lucru bun pe care l-am constatat este ca se casatoresc tare mult tineri! Si asta e un lucru bun!

Am renuntat destul de repede sa ne calcam in picioare, mai ales ca ne-au sunat nasii si ne-au invitat la masa, la Hard Rock Cafe. Probabil ati auzit de celebrul local. A venit si in Romania. Chiar eram curioasa sa vad ce a iesit. Despre asta insa, putin mai tarziu.

Iesim din pavilion si ne indreptam catre parcare. Si aici incepe calvarul. 45 de minute am stat la coada sa platim parcarea si sa iesim. La un moment dat mi-am pierdut rabdarea pentru ca niste “baieti” mai inteligenti decat noi, fraierii care stateam disciplinati la coada, au gasit solutia sa se bage in fata! Ieseau pe o alee pe care de fapt se intra, fix la locul unde se platea parcarea. Cei de la Romexpo priveau zambind. M-am dat jos din masina si am fost foarte aproape sa ii dau doua suturi in masina unui mare nesimtit care s-a bagat in fata mea. Nesimtitul, posesorul unui Renault cu nr. B-25 NYV, imi spune razand: “Da’ ce doamna, sunt sigurul care ma bag in fata?”. M-am intors la masina resemnata. Ce naiba vrem noi sa facem in tara asta cand la un lucru atat de marunt oamenii se poarta asa? Unde in lumea asta ati vazut asa ceva? Eu una marturisesc ca nu am patit asa ceva in alta tara.

Si am iesit intr-un final. Ajungem in Parcul Herastrau, la Hard Rock Cafe. Cam ciudat aleasa locatia avand in vedere vecinatatile. Pavilionul H si asa zisul parc de distractii. Cu manele, mici si pop corn. Singurul lucru cu adevarat frumos este lacul. Parcam si intram. Nasii nostri erau si ei dupa vreo 30 de minute de stat in picioare, asteptand eliberarea unei mese. Este foarte frumos la Hard Rock cafe. Spatiul generos, muzica de buna calitate, decoratiunile foarte valoroase (costume, instrumente si alte obiecte care au apartinut unor artisti renumiti) creeaza o atmosfera placuta. Meniul, la fel de atractiv. Si comandam. Baiatul care ne serveste ne spune politicos ca dureaza in jur de 25 de minute comanda. Am zis ok.

Si asteptam. Dupa vreo 40 de minute, acelasi baiat ne intreaba razand daca vrem sa mearga pana afara sa ne ia ceva de mancare. Deci era un mesaj clar ca mai avem de asteptat. Dupa vreo ora si zece minute apare mancare. Noi eram cinci. Dar ne-au adus doar patru feluri de mancare. Din care  doua nu erau ale noastre! Drept urmare au primit mancare doar baietii. Fetele au asteptat in continuare. Nimeni nu ne spunea nimic! Si am asteptat. Intre timp, baietii au terminat de mancat, au baut doua beri si uite asa a mai trecut inca o ora! Nu glumesc. Va jur ca asa s-a intamplat. Nasa mea comandase o amarata de salata iar eu un piept de pui la gratar. Dupa doua ore si jumatate de asteptare am primit si noi ce comandasem. Dar numai dupa ce baietii s-au dus sa il caute pe manager. Care si-a cerut scuze ca li s-a stricat computerul de comenzi si au incurcat mesele!!!!!!!!!!! Partea tare este ca dupa ce a plecat managerul, tipul care ne servea ne-a dezvaluit ca se strica zilnic computerul!

Si ca sa nu se suparam foarte tare, noi, fetele, care am stat doua ore si jumatate sa asteptam mancarea,  gazdele s-au gandit sa le dea din partea casei sotilor nostri inca o portie de mancare si cate o bere! ))) Dragut, nu?  Dupa o zi atat de agitata am revenit acasa si impreuna cu prietenii nostri am organizat o sesiune de jocuri si karaoke care ne-a mai schimbat gustul amar, dupa experientele traite la Romexpo si la Hard Rock cafe!  

Mai e putin pana la 1 martie. Ziua nuntii. Doamne cate trebuie sa faci pentru o singura zi! Din fericire insa, unii au avut ideea sa isi faca firme care se ocupa de organizare. Mare relizare, pe cuvant! Fiind timpul foarte scurt pana la ziua cu pricina, in primul moment m-am panicat si nu stiam cu ce sa incep. Am avut insa noroc cu Veronika. Cea care ne-a scos din incurcatura si ii multumesc din suflet pentru tot ce face.  Desi nu cred ca are timp sa citeasca blogul meu! Si astazi s-a agitat pentru nunta noastra.

Am inceput cu lista de invitati. Mare problema. Cand te mariti la 22 de ani vine familia,  mai chemi cativa colegi de scoala si prietenii parintilor. La 35 de ani insa, deja ai o gramada de prieteni. Plus ca mai sunt si prietenii lui Adrian. Asa am ajuns la un numar impresionant de invitati. Tata mi-a zis ca am inebunit. Dar stiti cum e! Unii chiar se supara daca nu ii inviti. Ei si aici a aparut prima problema. Locul unde faci petrecerea. Avand multi invitati optiunile sunt foarte putine. Am avut noroc. Si am rezolvat destul de repede.

Am trecut la detaliile nuntii. Adica invitatii, fete de masa, flori, buchete, rochie, haine etc. La capitolul haine este dezastru. Preturile de la noi, mai ales la haine de nunta, le bat de departe pe cele de la Paris. Sa spunem ca pe jumatate am rezolvat problema hainelor. Am avut insa noroc si cu plecarea in Turcia. Rochia o sa o comand saptamana viitoare. La Ersa atelier. Mi-o doresc foarte simpla. Sper sa nu am probleme. Pentru ca atunci cand ceri ceva simplu apar din nou problemele. Vizionand diverse variante de invitatii, aranjamente florale, fete de masa, marturii aproape ca m-am ingrozit. Tot timpul am spus: vreau ceva simplu si elegant. Am constatat ca cele mai cautate sunt lucrurile cat mai incarcate, cat mai extravagante, uneori de prost gust si evident cat mai scumpe. Ca sa vada lumea ca ai. Ce stupid! Pentru o singura zi? E o simpla petrecere in fond! De ce atatea fite? Va puteti inchipui de exemplu ca unii isi pun globuri din flori care costa 300 euro bucata!? Sau isi decoreaza biserica cu flori?!

Si in cele din urma am ajuns la meniu. Asa am aflat ca ultima fita este sa ai meniu oriental. Am fost la nunta unei bune prietene acum cativa ani si recunosc faptul ca mi s-a parut ceva inedit. Dar tocmai pentru ca este ultima fita nu vreau! Si nu vreau sarmale. Dar absolut toate propunerile de meniu aveau sarmale. Printre feluri de mancare cu nume care suna tare pretentios, pac iti arunca si sarmalele! Ei bine, le-am taiat. Iar am avut noroc cu Veronika. Gandim la fel. Cred ca i se intampla destul de rar sa aibe niste clienti care vor sa fie totul atat de simplu.  Cam asta e stadiul in care suntem. A, am uitat de tort. Am ales modelul. Si am ales si culorile de decor si pentru flori dar si pentru rochia mea: crem cu mov.  Mai sunt aproape sase saptamani. Va trebui sa ne gandim si la luna de miere. Poate aveti idei!

Am promis ca in week-end am sa va spun cateva cuvinte despre locul unde ma aflu. Sunt in Turcia, la Adana, acasa la verisoara mea draga. Pentru ca nu eram o familie foarte numeroasa, intotdeauna am fost ca doua surori, foarte apropiate. Cand ne-am asezat la casele noastre, familiile noastre au devenit la fel de apropiate si acum suntem o familie mai mare. De peste 12 ani, Ana Maria este profesoara la una din cele mai mari Universitati din Turcia, Ciukurova. Campusul lor arata ca un oras. Imi place uneori sa merg cu ea la ore.

Ma simt ca acasa aici. In primul rand pentru ca ii iubesc foarte mult pe verisoara mea, sotul ei si nepotelul meu de 7 ani. Este singurul copil in familie (deocamdata). Si toti ne invartim in jurul lui. Merg cu el la lectiile de inot, uneori il iau de la scoala, mergem la cumparaturi si de fiecare data ma uit la filme cu el (ieri am vazut Cars si astazi am revazut Ratatouille). Eu vin cam de doua ori pe an la ei. Ei vin vara in Romania.  Imi place atat de mult aici si din alte motive.

Mancarea lor este delicioasa. Sper sa aveti sansa sa mancati vreodata Adana kebap. Este senzational. La fel cum sunt bune si lahmacun, doner iskender, manti, borek si as putea continua cu multe alte bunatati. Se mananca foarte sanatos. Nimic nu este prajit. Mancarea este fiarta sau facuta la gratar. Si foarte multe salate. Patrunjelul crud este cel mai bun. Nici la capitolul bauturi nu stau mai rau. Ayran, salgam si braga. Tot bauturi naturale si foarte sanatoase. Cate despre dulciuri ce sa va mai povestesc…baklava, kazan dibi (preferata mea) si multe altele.

Ma simt bine aici pentru ca si clima este mult mai blanda. Vara este foarte cald. Suntem la 70 de kilometri de Marea Mediterana. Iar acum portocalii sunt plini de fructe. Tone de portocale se vand pe marginea drumului. Si imi plac si oamenii, ospitalitatea lor si chiar obiceiurile lor. Nu v-ar place ca portarul blocului vostru sa vina sa ia punga cu gunoi de la usa si de trei ori pe zi sa va aduca paine calda? Sau atunci cand va cumparati masina noua, dealer-ul de la care cumparati sa se ocupe de toate actele si sa va dea masina la “cheie”? Cu toate actele facute!!!! Acum am aflat si acest serviciu. Verisoara mea si-a luat masina noua saptamana asta. O Skoda Octavia nou-nouta! La capitolul servicii ne dau clasa. In magazine vanzatoarele nu stiu ce sa iti mai faca (chiar daca nu cumperi nimic, ci doar te uiti), spre deosebire de cele de la noi care se simt deranjate daca le abordezi cumva. Ar trebui sa mai scriu multe despre Adana si despre motivele pentru care ma simt ca acasa. Dar ma opresc aici. Miercuri seara am sa revin in tara. Am sa va arat si o fotografie cu masina cea noua si nepotelul meu. Pe curand!

Nepotelul meu si masina cea noua

Astazi este Sfantul Ion. Cati dintre voi nu au cel putin un Ion in  familie? Bunicul meu era Ion. Si il sarbatoream de fiecare data. Este un nume foarte des intalnit si de aceea multi vor continua sa sarbatoreasca si astazi, dupa o binemeritata vacanta.

 In primul rand as vrea sa ii urez “La multi ani!” si multa sanatate domnului presedinte Iliescu. Din pacate, in aceasta dimineata am sa plec din tara si nu ii voi putea ura decat prin telefon. Nu in ultimul rand, le urez tuturor celor care poarta numele de Ion si Ioana sa aibe o zi frumoasa, la multi ani, multa sanatate si un an foarte bun! 

Daca aveti chef de putina aventura va invit sa vizionati “National treasure 2″. Mie mi-a placut. Este un film usor, de vacanta. Are toate ingredientele necesare pentru a te binedispune. De cele mai multe ori, partea a doua a unui film nu mai este la fel de reusita ca prima. “Cartea secretelor” este insa la fel de atractiv ca si primul.

Sunt convinsa ca v-au placut si “Indiana Jones” si “Mumia”, pentru ca si “National treasure” se inscrie cam in aceeasi categorie. Asadar, daca vreti sa mai simtiti inca putin vacanta binemeritata de sarbatori va recomand cu caldura, “Cartea secretelor”. Pana reusiti sa ajungeti la cinematograf va ofer prezentarea filmului care sper sa va convinga.

La multi ani inca o data si sa aveti un 2008 cat mai bun! Asa cum v-am promis o sa va povestesc pe scurt cum am petrecut in noaptea de Revelion. Va spuneam cu ceva timp in urma ca anul acesta am ales sa mergem la un restaurant din Bucuresti, dupa mai multe incercari esuate de a inchiria o cabana la munte. Am studiat ofertele si am ales un loc elegant, cu un program care suna bine, un meniu atractiv dar si un pret de bun simt. Si anume, petrecerea organizata la Hotel Intercontinental, in sala Ronda. Am avut ceva emotii pentru ca era prima oara cand incercam acest tip de petrecere. Dar am avut noroc.

A fost o petrecere frumoasa, cu oameni veseli, program pentru toate gusturile si mancare delicioasa. Au cantat Mandinga si Andra, Tudi Zaharescu band si DJ Nick s-a ocupat de completarea programului de dans. Amfitrioana serii a fost talentata Jojo pe care o admiram cu totii in spectacolele celor de la Divertis. Ne-a facut o scurta vizita si Catalin Maruta care era amfitrionul petrecerii de la etajul 22. Recunosc sincer ca prietenul meu Catalin Maruta mi-a facut o mare surpriza cand a urcat pe scena si a dezvaluit faptul ca sunt acolo si ca anul acesta ma casatoresc si mi-au urat toti “Casa de piatra”. Emotionant.  Era si Luis Lazarus la petrecere. Maruta i-a urat sa o gaseasca pe Elodia in 2008 )!

Sa revin insa la petrecerea propriu-zisa. Andra a cantat absolut superb. Ne-a cantat chiar si o hora. Eu am si dansat. Apropo, am dansat pana nu mi-am mai simtit picioarele. De la hora pana la muzica de club. Recunosc din nou ca am avut pile si la DJ Nick care a  fost responsabil cu programul si la ziua mea, deci ne-a pus muzica foarte buna. Cat despre mancare ce sa va spun. Bucatarii de la Intercontinental sunt renumiti pentru felurile rafinate pe care le pregatesc la mesele festive. As remarca in mod special pieptul de prepelita cu sos caramel pe care ti-l prepara “in direct”, crevetii tiger cu sos chili, somonul in foietaj si multe, multe dulciuri delicioase.

Noi am fost o masa tare dinamica. 10 am fost cu totii. Eu, Adrian, tata, unchiul si matusa mea, finii mei, Paul si Silviana, finii lor, Cristi si Ramona si buna mea prietena, Lavinia. Dar am dansat cat 20! Ne-am simtit bine, am admirat si artificiile la miezul noptii, de pe terasa de la etajul 2, am ciocnit un pahar de sampanie, ne-am imbratisat si ne-am urat un an cat mai bun. Surpriza serii a fost aducerea micutului meu finut, Andrei care a fost cu noi la miezul noptii. Taticul lui i-a facut o surpriza tinerei mame care aproape plangea ca la primul lor Revelion in trei, Andrei nu este langa ei.  Cam asta a fost. Am sa va arat si cateva poze ca sa vedeti cat de bine ne-am simtit. La multi ani!

Impreuna cu Lavinia si Ramona
Cu Adrian si tata
Cu unchiul si matusa mea
Cu Adrian, Paul si Silviana
Cu Adrian, Ramona si Cristi
Viitoarea doamna Dita
din nou EU