De ceva timp au aparut in presa comentarii in legatura cu o eventuala revenire a Monei Musca in politica. Chiar Teodor Stolojan a vorbit despre acest lucru. Nu contest valoarea ei ca om politic. A fost una din figurile cele mai pregnante ale liberalilor, cu o forta combativa incontestabila. Dar cu toate calitatile pe care le are nu as vedea cu ochi buni o eventuala revenire a sa. Si asta pentru ca a mintit.

Nu sunt ipocrita. In politica romaneasca minciuna nu este un fenomen rar intalnit ca sa ma mir de faptul ca Mona Musca a mintit. Dar modul cum si-a construit cariera politica nu prea se potriveste cu ceea ce facuse inainte de 1989. Nu am eu calitatea sa judec pe nimeni dar pot sa ma uit la discursul sau politic si sa il compar cu realitatea actiunilor sale. Daca nu ar fi pozat in marea luptatoare impotriva comunismului, impotriva coruptiei si a tot ceea ce este rau in societatea romaneasca poate i-ar fi fost iertata aceasta “scapare”. Romanii sunt cunoscuti pentru faptul ca uita destul de usor.  Dar Mona Musca s-a pus in fruntea unor actiuni care o identificau cu marea justitiara. Si nu avea cum sa scape usor. A fost o dezamagire pentru multa lume si pentru aceasta minciuna a platit cu retragerea din politica.

Gestul de a demisiona din Parlament poate fi apreciat. Au fost multi in situatii asemanatoare si nu au facut acest pas. Dar incercarea de a reveni acum in prim planul politicii, in pragul campaniei electorale, in partidul lui Traian Basescu ar descalifica-o si mai tare. Voi ce parere aveti despre o eventuala revenire a Monei Musca in politica?