10 Comentarii la "In drum spre casa"

1. Bibliotecaru Iulie 31st, 2008 la 5:09 pm 1

   (
   (
   (
   Nu e cinstit….!
   (
   (
   (

2. Constantin Gheorghe Iulie 31st, 2008 la 5:52 pm 2

   Tu eşti sadică! Nu-ţi este milă de bieţii pofticioşi?

3. Petrisor Socol Iulie 31st, 2008 la 5:59 pm 3

   aaaaa, de ce ne arati prajiturile alea?

4. Anca Alexandrescu Iulie 31st, 2008 la 6:02 pm 4

   @Toti,

   Si eu care credeam ca va fac o bucurie…:))) Le sterg daca va provoaca atata durere.

5. Constantin Gheorghe Iulie 31st, 2008 la 7:44 pm 5

   Ei, să nu exagerăm! Dar tu ce reacţie credeai că puteam avea? Şi apropo: în afară de Capşa, ce cofetărie demnă de numele ăsta mai poţi numi în Bucureşti? Fără Ana, că s-a stricat, de când le fac la bandă!

6. maria August 1st, 2008 la 7:54 am 6

   Anca, mi-ai facut pofta. vleaauuu si eu . mie una mi-ai creat o bucurie pe ziua de azi.te pup!

7. Ovidiu August 1st, 2008 la 8:58 pm 7

   Salut Anca,

   Ca sa vezi ce fel de obraznicie, am criticat o bloggerista, si mi-a sters mesajul (nu este primul) desi nu a introdus “moderarea”.

   Nu-ti spun despre cine-i vorba dar sunt convins ca vei afla.

   Te asteptam sa te intorci.

   Anticipat,
   Ovidiu.

8. Valeriu Mangu August 1st, 2008 la 9:57 pm 8

   @ OM SIMPLU

   Domnule OM SIMPLU,

   In primul rand, ma asociez concluziei dlui Bibliotecaru – intrebarile dvs. sunt, de fapt, fie si implicit, afirmatii.
   Dupa cum, poate, ati retinut, recent am publicat Cartea I a lucrarii “Principiul prezumtiei de nevinovatie”. Arat in cuprinsul ei ca, in raport cu acest principiu, nimanui nu i se poate pune in sarcina o fapta prevazuta de legea penala, nici macar de catre procuror, pana cand instanta judecatoreasca nu califica un eveniment drept fapta penala si nu stabileste, prin hotarare judecatoreasca definitiva, cine este vinovatul. Existenta acestui principiu nu ne opreste insa sa ne punem intrebarea de unde, respectiv cum diversi concetateni au acumulat in ultimii 18 ani averi fabuloase. La aceasta intrebare ne ofera raspuns tot Constitutia: caracterul licit al averii se prezuma.
   Aceste principii sunt legitime. Dar in raport cu realitatea fizica in care traim, se impune o intrebare fundamentala, tot legitima: mai au vreo valoare aceste principii, mai raman ele in picioare in Romania de azi?
   Vedem, constatam cu totii ca un urias patrimoniu- patrimoniul statului, existent in 1989 – a disparut. Unde? S-a furat sau a fost transferat LEGITIM in posesia unor concetateni, unor cetateni straini, unor firme? A fost distrus? Daca da, cum?
   Apoi: vedem, constatam cu totii ca o serie de concetateni au saracit. Au fost furati, au fost spoliati, au fost inselati? Daca da, cum?
   Din punct de vdere constitutional si chiar legal – a se vedea art. 5 indice 2 din Codul de procedura penala -, dl. Adrian Nastase este nevinovat pana cand, la o adica, o instanta judecatoreasca stabileste prin hotarare judecatoreasca definitiva contrariul. Si asa este logic, rational sa fie. Cat priveste faptele savarsite de domnia sa in exercitarea functiilor publice ori de demnitate publica pe care le-a detinut ori le detine, lucrurile stau altfel – in cazul acestora domnia sa nu se bucura de prezumtia de nevinovatie. Aceasta distinctie – intre faptele de ordin PRIVAT si, respectiv, cele de ordin PUBLIC a si inceput deja sa fie, vad, facuta de catre Parchet, recte DNA, distinctia cuvenita. Asadar, nu se poate vorbi in cazul dlui Adrian Nastase de acuzatia de furt decat, eventual, in legatura cu (ne)indeplinirea sarcinilor ce vor fi caracterizat functiile publice pe care le-a detinut ori le detine.
   Dar noi, vazand o serie de bunuri pe care si le-au apropiat o serie de concetateni, gandind probabil ca acestea nu pot fi procurate de pe urma unei prestatii legale – mai corect ar trebui spus, pana la urma, LEGITIME -, tragem imediat concluzia ca ar fi rodul furtului. O spun din capul locului: o astfel de concluzie este, de principiu, pripita. Caci ea se bazeaza nu pe rationamente, ci pe CREDINTA: credinta ca, in cazul nostru, dl. Adrian Nastase este hot.
   Credinta nu este un produs al ratiunii, ci al sentimentului. Este un fel de axioma de la care plecam in rationamentele ulterioare. Asa cum, de pilda, avem – sau nu avem – incredere in justitie, desi, logic, ar trebui sa avem. Ei bine, pornind de la sentiment, avem datoria rationala sa-l presupunem pe dl. Adrian Nastase nevinovat, ca, de altfel, pe oricare din concetatenii nostri. Caci in caz contrar – in care, deci, am porni de la prezumtia ca ceilalti sunt ticalosi, contractul incheiat cu acestia sub forma Constitutiei este imoral si, pe cale de consecinta, si eu, care accept un astfel de contract, sunt imoral.
   A-l presupune, ab initio, pe dl. Adrian Nastase vinovat conduce la concluzia ca ne manifestam dupa sentimente, nu dupa ratiune. Iar cand vorbim despre sentimente, putem sa ajungem imediat la impulsuri, la actiuni brute, primare.
   Desigur, dupa cum am invederat mai sus, alta-i situatia cu privire la exercitarea de catre un concetatean a unei functii publice; in acest caz il putem acuza ca a facut un anumit lucru contra legii – spre pilda, il putem acuza pe dl. Adrian Nastase ca i-a numit ilegal, sa zicem, pe dna. Jianu si pe dl. Melinescu. Numirea acestora tine de exercitarea functiei de prim-ministru. In asemenea situatii, acuzatia nu este adusa concetateanului, ci unui organ de putere, unei autoritati publice. Lumea nu (prea) intelege distinctia – autoritatea publica poate fi acuzata, pe cand cetateanul, nu.
   Vorbind despre credinta – ei bine, eu nu am, spre deosebire de dvs., incredere in justitia romaneasca. Aici nu este vorba numaidecat despre oameni, ci despre structura. Aceasta credinta a mea nu-i numai un sentiment, ci o concluzie nascuta in urma constatarii unor fapte petrecute in trecut. Si, daca dl. Adrian Nastase are acelasi sentiment, ii dau dreptate.
   Am vazut cu totii tablourile, bibelourile s.a. din str. Zambaccian si ne intrebam de unde le are dl. Adrian Nastase. Dna Anca Alexandrescu mi-a vorbit candva, aici, pe blog, ceva despre familia dnei Dana Nastase, despre mosteniri – celebra matusa Tamara – s.a. Raspunsurile la intrebarile care ne trec prin cap le putem afla cercetand – averile rudelor, declaratiile de avere s.a. -, dar un astfel de demers nu poate fi legitim decat prin vointa poporului, concretizat intr-o forma specializata, asupra careia nu insist acum, ori printr-o revolutie. Pana atunci trebuie sa fim tinuti de lege – adica sa-l prezumam pe dl. Adrian Nastase nevinovat. Alfel, ajungem sa ne impuscam intre noi numai pe baza sentimentelor.
   Cat priveste “barbatia” dlui Adrian Nastase, dovada stau realizarile economice ale intreprinderii domniei sale de la Cornu, postate pe site-ul Camerei Deputatilor, in declaratiile care il privesc. Nu duce lipsa de oua! Dupa cum nici dl. Miron Mitrea nu duce lipsa de manivele!!
   Legal, dl. Adrian Nastase nu poate fi obligat sa-si probeze nevinovatia si nici provenienta averii. Moral insa, are obligatia s-o faca, dat fiind faptul ca a ocupat si, respectiv, ocupa functii si demnitati publice. Iar cand vorbim despre morala, vorbim despre acea putere ORIGINARA a poporului, despre care am referit mai sus.
   Este o iluzie atat a dlui Adrian Nastase, cat si a altor concetateni ca n-au a da socoteala in raport cu acest gen de putere. – puterea originara a poporului. Ca om de drept ce este, domnia sa stie – trebuie sa stie! – ca in materie de lege, nimic nu este etern. Etern nu este decat Dumnezeu – Fiinta morala catre care aspiram cu totii.
   Al dvs., Valeriu Mangu

9. Mircea Ioanid August 1st, 2008 la 10:21 pm 9

   Credeam ca sunteti mai umblata si nu va impresioneaza nitcai dulciurile prezentate.

   Ori vreti sa cumparati naitivitatea româneasca prin descoperirile pe care le faceti sau sa constatati cât de inapoiata este natiunea noastra.

   Catre cea de a doua varianta constat si eu dupa doua saptamâni in bazarul ROMANIA.

10. Valeriu Mangu August 2nd, 2008 la 7:49 am 10

    @ Mircea Ioanid

    Domnule Mircea Ioanid,

    Rar, foarte rar fac observatii asupra comentariilor altor corespondenti. Cateva din consideratiile dvs. din textul de mai sus ma obliga sa intervin.
    NATIUNEA este, pana la urma, dupa cum bine stiti, Fiinta morala VIE pe care o formam noi toti cei care avem constiinta ca ii apartinem. Nu Natiunea este inapoiata, ci, eventual, noi, partile sale trecatoare si marunte, nu de putine ori ticaloase. Natiunea este eterna si bunul cel mai de pret al nostru in aceasta viata. La fel ca si Tara, parte imanenta, organica a Natiunii.
    Se cuvine, asadar, sa alegem cu grija atibutele atunci cand vorbim despre Natiune si Tara, atat de genereoase cu fiecare dintre noi. Pun afirmatiile dvs. pe seama unei neglijente de ordin conceptual.
    Al dvs., Valeriu Mangu