Am ezitat sa scriu despre acest subiect amplu dezbatut in ultimele zile. M-am gandit ca textul meu este posibil sa contina o doza mare de subiectivism, avand in vedere ca peste numai doua luni voi deveni mama. Si totusi, ma incumet sa scriu cateva idei pentru ca efectiv m-au ingrozit unele din comentariile pe care le-am citit pe site-ul Realitatii tv. De exemplu, cineva spunea ca cei care s-au decis sa aiba copii sa isi asume acest lucru si sa nu stea cu mana intinsa la stat. Sau altcineva spunea ca o mama care are un venit de 100 milioane pe luna nu are nevoie de indemnizatie pentru ca oricum isi permite sa creasca un copil. Oameni buni, in ce tara traim? Cum este posibil ca in Romania anului 2008 sa gandim asa?

Nu contest faptul ca exista si cazuri de femei care prefera sa aduca pe lume copii unul dupa altul si stau acasa doar pentru ca statul le asigura lunar o suma fixa. Insa de aici si pana la a generaliza este o mare distanta. Va asigur ca o femeie de cariera care are un castig peste medie nu se va gandi sa stea acasa mai mult de 6 luni, maximum 1 an. Pentru simplul fapt ca nu isi permite. Dupa doi ani de zile te deprofesionalizezi, rupi contactul cu lumea in care lucrezi si nimeni nu iti admite aceasta pauza lunga. Pe de alta parte insa nu poti lua acest drept unei mame. Si ea, si copilul au nevoie sa stea in primele luni de viata impreuna. Nu poti pedepsi o mama cu un venit mai mare pentru ca aduce pe lume o noua viata.

Asadar, dupa parerea mea ar trebui gasita o cale de mijloc. Nu cred ca plafonarea sumelor acordate reprezinta o solutie, cum nici suma de 6 milioane nu cred ca este suficienta pentru ingrijirea unui copil nou nascut. Cine are copii, stie exact ce chelutieli faci lunar. Am vazut diverse comparatii cu alte tari. Da, este adevarat in SUA de exemplu, mamicile pot sta acasa maximum 3 luni, in altele 4 sau 6 luni si in unele chiar un an. Cu un procent din venituri intre 75% si 100%. Insa nu luam in calcul un lucru esential. Faptul ca in aceste tari mamicile pot beneficia de servicii alternative: crese sau bone la preturi rezonabile si servicii medicale serioase. Dar la noi? Cate familii isi permit sa angajeze o bona adecvata sau sa isi duca bebelusul la cresa? Mai sunt crese in Romania? Foarte putine.

Eu cred ca ar trebui aleasa o solutie combinata. In primul rand as reduce perioada de la 2 ani la 1 an. As lasa un procent din salariu in jur de 80%, dar nu mai putin de 6 milioane sa spunem, pentru a proteja si mamicile cu venituri mici. Si as lasa si optiunea pentru al doilea an dar cu un procent undeva la jumatate. In paralel insa, as dezvolta un program national de reinfiintare a creselor pentru a crea o alternativa acestor mamici. E posibil insa ca statul sa nu isi permita o asemenea investitie intr-un timp atat de scurt insa daca vom construi un concept cu trei surse de finantare: bugetul de stat, bugetul local si parintii, sunt convisa ca s-ar putea infiinta rapid multe crese.

As vrea sa mai lamuresc doua probleme. Mamele de gemeni si tripleti sunt cu adevarat in dificultate pentru ca nu pot creste doi, trei sau mai multi copii cu 10 milioane pe luna. Nu este “vina” lor ca au avut norocul sa aduca pe lume mai multi copii odata. Dar nici nu sunt de acord cu ideea de a inmulti suma acordata mamicilor cu numarul de copii (asta in cazul in care ar ramane un procent de 85% din venituri, nu in cazul celor 6 milioane). S-ar putea gasi o formula de a adauga in procent la suma initiala pentru fiecare al doilea sau al treilea frate. O solutie clar trebuie gasita si in acest caz insa. Asadar, cred ca rezolvarea ar putea fi destul de simpla. Dar numai in cazul in care exista bunavointa si cineva GANDESTE. Voi ce parere aveti despre acest subiect?