Desi sunt multe subiecte politice astazi am ales sa vorbesc despre unul care aparent nu are legatura cu politica. Cazul recent al bebelusilor arsi cu dezinfectant de pardosele mi-a atras mai tare atentia decat alte lucruri. Poate sunt un pic subiectiva in aceasta perioada. Insa in timp ce unii isi dau cu parerea despre “sfarsitul lumii” sau despre ce a mai spus presedintele Basescu, familiile unor bebelusi se lupta cu sistemul. Nu ca ar fi o noutate insa deja aceste lucruri au devenit tot mai grave. Ma uit de trei zile cum acest scandal este tratat cu mai mare interes de presa, decat de spital si de minister. Dupa o saptamana s-a sesizat si conducerea spitalului. Iar ministerul de resort si ceilalti responsabili au inceput sa se miste dupa ce au vazut cazul la televizor.

Nu ma mira. Mai ales dupa ce am citit interviul ministrului sanatatii care ne spunea, dupa patru ani de guvernare, ca 60% din spitalele din Romania ar trebui inchise. Va dati seama cat este de grava situatia? Din pacate sistemul sanitar a devenit prizonierul luptelor politice si al producatorilor si distribuitorilor de medicamente. Toate guvernarile de pana acum au incercat o carpeala dar nimeni nu a avut bunavointa sa se uite peste gard si sa vada cum s-au descurcat altii. Nu era nevoie sa inventam noi reforma in sanatate. S-au facut si unele lucruri bune. Dar carpeala a fost insuficienta in comparatie cu “acest cancer” care a cuprins acest sistem. Acum trebuie sa ne bucuram pentru faptul ca cei care gresesc primesc niste amarate de sanctiuni? Acei copii puteau ramane desfigurati iar familiile lor marcate pe viata.

Cei care isi permit apeleaza la clinicile particulare sau pleaca la Viena. Dar cei care nu isi permit ce fac? Sunt condamnati sa isi vada copiii mutilati de asemenea asistente sau medici iresponsabili. Cum e posibil ca o asistenta sa nu recunoasca dupa miros macar, un produs comun ca spirtul? Ar fi gresit la un copil… Dar la 6? Ce a fost in capul acelei persoane? Pai mai poate lucra un astfel de om intr-un sistem care se “joaca” cu vietile oamenilor? Tare mi-e teama insa ca vom dezbate la infinit aceste probleme fara sa se schimbre prea multe. Cred ca pana la urma este si o chestiune de mentalitate a celor care lucreaza in sistem dar si a pacientilor care de cele mai multe ori s-au obisnuit sa inchida ochii la unele lucruri. Eu ma ingrozesc in fata unor astfel de cazuri. Cine stie, maine-poimaine putem fi noi in situatia acelor oameni?