Ca exerciţiu intelectual, totul este OK! Nu vă pot contrazice, nu sunt expert în domeniul constituţional şi nici nu mi-am propus să dau lecţii. Dar, credeţi-mă, concluzia dumneavoastră sună cam sinistru: “in Parlament, in procesul efectiv de indeplinire a functiilor lui, deputatii si senatorii nu reprezinta pe nimeni.” Şi atunci, dacă senatorii şi deputaţii nu reprezintă pe nimeni, ce legitimitate mai au actele Parlamentului? Că tocmai au ratificat Tratatul Constituţional, care este, practic, a doua Constituţie a României.
Toată demonstraţia dumneavoastră se bazează pe o premiză falsă: aceea că naţiunea organizată, în slujba căreia se află aleşii, este perfect omogenă ca interese şi nevoi, ca aderenţă politică. Practic, ne puneţi în situaţia unui sistem cu partid unic! Ceea ce nu este cazul nostru! Parlamentul este locul unde se construieşte consensul şi se găseşte acel numitor comun care permit rezolvarea pe cale paşnică a conflictelor de interese din societate. De aceea este logică şi necesară asumarea permanentă a identităţii politice, recte ideologice.
Iar faptul că se lucrează cu majorităţi diferite în procesul de legiferare are logica lui: există diferite grade de consens: când este nevoie de un consens tare, în cazul unor probleme cu impact major asupra economiei şi societăţii, sau în cazul unor schimbări constituţionale de fond, care implică şi participarea opoziţiei, se cere o majoritate tare, de genul trei pătrimi sau patru cincimi. În cazul unui consens mai slab, se cer majorităţi simple. Este şi cazul cvorumului de lucru.
Poate nu ştiu eu drept constituţional, dar înţeleg complexitatea.

Domnule Gheorghe Constantin,

In Constitutie se vorbeste, cred, doar in trei locuri despre reprezentativitate – in orice caz, in problema care ne intereseaza: in art. 2 alin. (1), in art. 62 alin. (2), in art. 103 alin. (1). In art. 2 alin. (1) se vorbeste despre organe reprezentative ale POPORULUI, in art. 62 alin. (2) despre organizatii apartinand minoritatilor nationale reprezentate in Parlament, iar in art 103 alin. (1) despre partide reprezentate in Parlament.
Ultimele dispozitii citate par a veni in conflict cu prima – pe de o parte, Parlamentul apare ca o adunare de reprezentanti, anume ai unor structuri – partide, organizatii -, iar pe de alta, el insusi este organ reprezentativ, anume al poporului.
Conflictul este insa aparent, avand in vedere FUNCTIILE Parlamentului, precum si dispozitia cuprinsa in art. 2 alin. (2), potrivit careia nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu, respectiv dispozitia cuprinsa in art. 69 alin. (1) si (2) potrivit careia, in exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt in serviciul POPORULUI, iar orice mandat imperativ este nul.
Intr-adevar, este de observat pentru inceput ca Parlamentul lucreaza cu o serie de majoritati – simpla, absoluta, calificata cu doua treimi, calificata cu trei patrimi (pentru acest din urma caz a se vedea art. 151 alin. (2), ibid.). Astfel, cand lucreaza cu 3/4 este Adunare Constituanta – sau, cu un termen inexistent in Constitutie, dar sugestiv, ca Reprezentanta Nationala; intr-un astfel de caz, cele doua Camere in sedinta comuna HOTARASC cu privire la revizuirea Constitutiei. Cand lucreaza cu 2/3 este organ reprezentativ al poporului, iar cand lucreaza cu majoritatea simpla sau absoluta este autoritate legiuitoare. Asta, ca principiu, caci Constitutia, in scopul accelerarii exercitarii suveranitatii nationale, adopta o serie de modificari privind procentajele pentru o serie de situatii, anume scade respectivele procente.
Reprezentativitatea pe grupuri – partide, organizatii apartinand minoritatilor nationale – are sens numai cand Parlamentul se comporta ca Reprezentanta Nationala – sau Adunare Constituanta -, dar si atunci deputatii si senatorii trebuie sa fie in serviciul poporului, mai precis in slujba natiunii ORGANIZATE. In plus, este de observat (v. art. 40, ibid.) ca partidelor, organizatiilor le este interzis sa militeze contra suveranitatii nationale.
Mai este de observat un fapt fundamental: Cand NOUL Parlament se constituie, deputatii si senatorii se pot constitui in grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecarei Camere (v. art. 64 alin. (3), ibid.). Nu rezulta din textul constitutional numaidecat obligatia de a se constitui potrivit provenientei, originii – adica pe grupuri reprezentand partide, organizatii. Dar in raport cu dispozitiile art. 103 alin. (2), gruparea trebuie facuta dupa partidele, organizatiile de origine, altfel sintagma “partidele reprezentate in Parlament” n-ar mai avea sens.
Gruparea deputatilor si senatorilor pe grupuri partinice, respectiv exprimarea acestor grupuri, are sens doar in 4 cazuri:
a) pentru organizarea structurilor parlamentare – birouri permanente, comisii;
b) pentru revizuirea Constitutiei;
c) pentru suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei;
d) pentru punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei.
Excluzand cazurile c) si d) vom observa ca grupurile parlamentare se comporta ca REPREZENTANTI ai partidelor, ai organizatiilor doar in scopul ORGANIZARII, deci doar pentru cazul in care Parlamentul functioneaza ca reprezentanta Nationala; dar si in aceste cazuri deputatii si senatorii trebuie sa fie in serviciul poporului, mai precis spus al natiunii.
Din clipa in care organizarea s-a realizat, rostul grupurilor parlamentare a disparut. Iar deputatii si senatorii trebuie sa fie in serviciul poporului – si atat! In subtext, este de observat ca desemnarea de catre Presedintele Romaniei a primului-ministru nu se realizeaza prin consultarea grupurilor parlamentare, ci a partidelor, caci, Parlamentul fiind constituit, n-are ce vointa politica sa exprime.
Din cele expuse mai sus rezulta ca:
1) membrii natiunii deleaga reprezentanti pentru a forma o Reprezentanta Nationala pentru a adopta Constitutia;
2) membrii natiunii deleaga un reprezentant al lor (v. art. 80, ibid.) cu misiunea de a supraveghea respectarea Constitutiei si buna traducere a dispozitiilor ei in fapte – Presedintele Romaniei;
3) Poporul, ca unic executant al vointei natiunii exprimate de – ori continute in – Constitutie, alege un organ reprezentativ (suprem), in masura sa execute vointa din Constitutie. Membrii acestui organ sunt, in chip firesc, in serviciul poporului.
Ceea ce Constitutia denumeste Parlament este de fapt un organ care cumuleaza cele doua organe – Reprezentanta Nationala si organul reprezentativ suprem al poporului -, dar si un organ ce ia nastere mai tarziu, anume autoritatea legiuitoare.
Dupa cum se observa, in Parlament, in procesul efectiv de indeplinire a functiilor lui, deputatii si senatorii nu reprezinta pe nimeni.
De aici inainte urmeaza o simpa mecanica de exercitare a suveranitatii nationale, potrivit unei scheme pe care posibilitatile tehnice ale blogului nu-mi permit s-o reproduc. Aceasta schema este insa reprodusa in cartile mele “Puterea” si “Decodificarea Constitutiei Romaniei”, care se gasesc la Biblioteca Nationala. In ele se gasesc si raspunsurile la multe din intrebarile si nelamuririle dvs.
Al dvs., Valeriu Mangu